Povestea bradului de Crăciun

Pomul de Craciun este un împrumut din lumea Europei apusene. Mai exact, acest obicei apartine lumii germane pagâne sau chiar ariane, de la care treptat, treptat a patruns în sânul popoarelor crestine.

Astfel în secolul al XV-lea îl gasim la Strassburg, unde se practica obiceiul împodobirii caselor cu bradulet, în Alsacia si Lorena, dar nu la Craciun, ci de Anul Nou. Din Alsacia patrunde în Franta la sfârsitul secolului al XIX-lea, ca si în Spania, Italia, Elvetia. Poate ca la origine este numai obiceiul popoarelor nordice de a împodobi casele la sarbatorile Cracinului, cu ramuri de brad si de vâsc, care cu timpul a devenit traditie, transformându-se în Pomul de Craciun.

Pe calea protestantismului si a catolicismului a patruns si în Orient.
În unele parti ale Rusiei se obisnuia ca ajunul Cracinului sa fie serbat în mijlocul unei paduri de brazi, unde - cel mai frumos dintre ei - era împodobit. Ornamentarea se facea cu lumânari aprinse si era încarcat cu daruri: fructe, flori, panerase sau cutii cu bomboane, jucarii, dantele, etc.

La noi gasim acest obicei al împodobirii unui pom sau a unei ramuri verzi numai la nunta (bradul de nunta) sau la moartea unui flacau sau a unei fete mari.
Ca datina de Craciun, se pare ca pâna la sfârsitul secolului XIX se întâlnea numai în casele nemtilor ce locuiau în orase. Dupa primul razboi mondial însa acest obicei s-a raspândit pe tot teritoriul tarii. În zilele noastre este cel mai îndragit obicei practicat la oras la fel ca si la sat.

domeniu: 
categorie: