Premierul norvegian vine la Bucureşti

Premierul norvegian, Kjell Magne Bondevik, va sosi luni la Bucureşti pentru o vizită oficială de două zile, prilej cu care va discuta cu autorităţile române despre modul de dezvoltare a relaţiilor bilaterale în domeniile politic, economic, social şi cultural. În plus, vor fi abordate probleme legate de procesele de stabilizare în Irak şi Afganistan, criza transnistreană şi relaţiile cu Ucraina. Bondevik se va întâlni cu preşedintele Ion Iliescu, cu premierul Adrian Năstase şi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.

Tot zilele acestea va fi semnat şi acordul interguvernamental privind cooperarea în domeniul energiei, document prin care companiile norvegiene vor fi încurajate să participe la restructurarea şi privatizarea sectorului energetic românesc şi va fi organizat un forum al oamenilor de afaceri din cele două ţări.

domeniu: 
categorie: 
Autor: