Preparate din carne expirate scoase la consum în magazinele băcăuane

Inspectorii OJPC Bacău au retras definitiv de la vânzare 78 kilograme din produse din carne. Alte aproape 500 de kilograme preparate şI conserve din carne au fost oprite temporar de la vânzare. Preparate din carne trecute de termenul de consum, conserve fără etichete, sau conserve pe care scria una şi în compoziţie era alta, salam şi parizer suspect, toate au fost descoperite de inspectorii de la Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) din Bacău în urma unui amplu raid desfăşurat în aceste zile în unităţile comerciale din judeţul Bacău.

'Inspectorii noştri au verificat uniform întreg judeţul, atât în zonele rurale cât şi cele urbane. În toate zonele au fost depistate abateri care au fost sancţionate ca atare', ne-a declarat Sorin Elisei, director executiv la OJPC Bacău. În vizorul organelor de control au intrat 29 de agenţi economici din judeţ. La societatea Elasis SRL Bacău, unitate producătoare dar şi comerciant s-au găsit salam şi parizer cu suspiciuni de de neconformitate.

S-au prelevat probe şi la analiză a reieşit că salamul de vară avea compoziţia neuniformă, bucăţile de carne, şuncă şi şoric nu erau omogenizate. La parizer pasta era grosieră în secţiune şi în compoziţie s-au regăsit bucaţi mari de şoric şi pete de coloranţi. Societatea Gedoman SRL Bacău vândea salam franţuzesc şi 'Victoria', kaiser cu termenul de valabilitate depăşit. Produse expirate s-au mai găsit şi la firmele Vetracom SRL Răcăciuni (salam de porc, crenvuşti porc, cârnaţi Harghita) şi la SC Efrata SRL Buhuşi (crenvuşti pui, şuncă York şi tobă). PRobleme au fost depistate şi în ceea ce priveşte modul de depozitare al produselor din carne.

Inspectorii OJPC Bacău au găsit în urma verificărilor şi conserve din carne cu probleme. 'Nu s-au găsit conserve din carne expirate, dar s-au găsit abateri de la modul de informare al consumatorului', a mai spus Sorin Elisei. Conserva din carne tocată 'Daralthus' de 400 grame, importantă din Ungaria, conservele de pui 'Labianca' din Olanda nu aveau menţionat pe etichetă numele şi adresa
importatorului. Conservele de carne 'Chef' importate din Olanda şi 'Mortadello' nu aveau eticheta tradusă în română. Pateul 'Mandi' de curcan nu avea menţionat în lista de ingrediente aditivul aliemnatr folosit şi nici adresa producătorului. Pateul de gâscă fabricat de Scandia SA Sibiu nu era de fapt de gâscă. În compoziţia
ânscrisă pe etichetă erau trecute doar 5% de ficat de gâscă şi 19%
de ficat de porc.

În urma verificărilor s-au aplicat amenzi în valoare de 80 de milioane de lei. 'Cuantumul amenzilor a fost între două şi cinci miloane de lei. La societatea Elasis s-a aplicat o amendă de zece milioane de lei, dat fiind şi descoperirea mai multor deficienţe', a precizat directorul executiv de la OJPC Bacău. Produsele din carne care nu ofereau informaţii sufieciente consumatorilor au fost oprite
temporar de la comercializare. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au scos de la vânzare circa 500 de kilograme de preparate din carne şi conserve, în valoare de 45 de milioane de lei.

Patronii vor putea pune marfa în vitrine când etichetele vor conţine toate informaţiile. De la vânzare au fost retrase definitiv 78 kilograme din preparate din carne, în valoare de 6,7 milioane de lei. Conducerea OJPC Bacău atrage atenţia băcăuanilor să verifice marfa şi condiţiile în care este comercializată înaite de a o
achiziţiona, mai ales că în această perioadă oamenii sânt cuprinşi de febra cumpărăturilor pentru Paşte.

domeniu: 
categorie: