Preşedintele parlamentului norvegian în vizită la Senat

Miercuri, 12 martie 2003, la ora 17.45, preşedintele Senatului României, Nicolae Văcăroiu, va avea o întrevedere cu E.S. Jorgen Kosmo, preşedintele Parlamentului norvegian, care efectuează o vizită oficială în ţara noastră, în perioada 12-16 martie, fiind însoţit de o delegaţie parlamentară. Întrevederea se va desfăşura la salonul oficial.
Din programul vizitei delegaţiei parlamentare norvegiene în România:
Joi
ora 8.10 - întrevedere cu Mircea Geoană, ministrul afacerilor externe
ora 9.00 - întrevedere cu Ioan Mircea Paşcu, ministrul apărării
ora 10.00 - întrevedere cu liderii grupurilor parlamentare din Senat (Sala de Marmură)
ora 11.20 - întrevedere cu Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor (Sala I.G.Duca)
ora 12.10 - salutul delegaţiei norvegiene în plenul Camerei Deputaţilor
ora 15.30 - întâlnire cu Adrian Năstase, Prim ministru al României

Vineri
ora 9.15 - întrevedere cu Hildegard Puwak, ministrul integrării europene
ora 17.00 - primire la E.S. Ion Iliescu, Preşedintele României

Din delegaţia parlamentara fac parte:
Jorgen Kosmo (Partidul Muncii/ Laburist), preşedintele Parlamentului (Storting), şeful delegaţiei; F.S. Leif Arne Ulland- ambasadorul Norvegiei la Bucureşti; Tore Nordtun (Partidul Muncii/Laburist), membru al Comisiei financiare a Stortingului; Finn Martin Vallersnes (Partidul Conservator), membru al Comisiei de politică externă a Stortingului; Ase Wisloff Nilssen (Partidul Creştin- Democrat), vice- preşedintă a Comisiei de apărare a Stortingului; Ursula Evje- (Partidul Progresului, de orientare naţionalist-populistă), membră a Comisiei de cercetare, învăţământ şi afaceri religioase a Stortingului; Hanne-Marie Kaarstad- şefa Secretariatului internaţional al Stortingului; Laila Hoge- consilier, Secretariatul Internaţional al Stortingului; Per Anders Nilsen- prim-secretar Ambasada Norvegiei la Bucureşti.

domeniu: 
categorie: