Primirea lui Forbes la Cotroceni

Marţi, 18 iunie 2002, Preşedintele României, domnul Ion Iliescu l-a primit la Palatul Cotroceni pe domnul Steve Forbes, preşedinte şi director al Companiei Forbes Inc, editor şef al revistei Forbes şi reputat om de afaceri.
Domnul Steve Forbes este membru al Partidului Republican din Statele Unite ale Americii, un reputat analist în domeniul economic, fiind singurul jurnalist care a obţinut de patru ori prestigiosul trofeu “Bufniţa de Cristal”, acordat ziariştilor ale căror prognoze economice pentru următorul an se dovedesc cele mai corecte.
În cadrul întrevederii, au fost discutate aspecte legate de situaţia economiei româneşti, de problemele cu care se confruntă ţara noastră, mai ales cele legate de condiţiile de viaţă ale populaţiei, evidenţiindu-se şi progresele înregistrate la nivel economic şi social.
În acest sens, Preşedintele Ion Iliescu a precizat că unul din obiectivele strategice ale economiei româneşti îl reprezintă privatizarea şi atragerea investitorilor străini, fiind necesară asigurarea unui mediu de afaceri cît mai atractiv prin simplificarea legislaţiei, reducerea fiscalităţii şi eliminarea birocraţiei.
De asemenea, Preşedintele României, domnul Ion Iliescu a prezentat progresele înregistrate de ţara noastră legate de aderarea la NATO, precum şi rolul pe care l-a avut România ca factor de stabilitate în această regiune a Europei.
Preşedintele Ion Iliescu a mai menţionat importanţa aderării României la structurile Alianţei şi a exprimat speranţa obţinerii unui răspuns favorabil după Summitul de la Praga.

domeniu: 
categorie: 
Autor: