Principele Radu îşi lansează cartea la MAE

'Cartea lunii la M.A.E.', program al Departamentului Diplomaţie Publică din Ministerul Afacerilor Externe, destinat stimulării dialogului cu mediile academice, culturale şi ştiinţifice din România, continuă cu lansarea unui nou volum. Cartea lunii octombrie se numeşte EUROPA DIN NOI – Regalitatea şi democraţia spectacol, aparţine A.S. Radu, Principe de Hohenzollern-Veringen, şi a apărut la Editura Polirom. Referitor la conţinut, volumul însumează o culegere de articole, eseuri, discursuri şi conferinţe pe care Principele Radu le-a scris / susţinut în ultimii ani, atât ca reprezentant al Casei Regale, cât şi ca mesager al Guvernului, cu referire la integrarea României în Uniunea Europeană, la istoria şi imaginea ţării noastre în lume, la relaţiile internaţionale, în general.

Festivitatea lansării se va desfăşura la Sala Gafencu a Ministerului Afacerilor Externe, joi, 27 octombrie a.c., începând cu ora 11,00, la prezidiul manifestării urmând a lua loc domnul Mihai-Răzvan Ungureanu, ministrul afacerilor externe, Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, autorul cărţii, general de brigadă prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, comandantul Comandamentului 2 Operaţional Întrunit 'Mareşal Alexandru Averescu', de la Buzău, domnul Silviu Lupescu, directorul Editurii Polirom, şi secretarul de stat Valentin Naumescu, coordonatorul programului „Cartea lunii la M.A.E.”. Pe lângă aceştia, vor mai fi prezenţi în sală numeroşi istorici, diplomaţi, specialişti în relaţii internaţionale şi reprezentanţi ai comunităţii academice.

Conform formatului acestei manifestări, lansarea va fi urmată de o dezbatere pe temele abordate în cuprinsul cărţii.

domeniu: 
categorie: