Protocoloul dintre IGPR şi Asociaţia Chinologică Română a fost actualizat

A fost actualizat Protocolul de colaborare dintre Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Asociaţia Chinologică Română, în vederea stabilirii unui cadru comun, unitar, privind cooperarea celor două instituţii, pentru punerea în legalitate a deţinătorilor sau proprietarilor de câini periculoşi ori agresivi. Legea nr. 60/2003, care aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.55/2002 privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi a fost elaborată în vederea preîntâmpinării apariţiei incidentelor în care pot fi implicaţi câini din rasele menţionate în actul normativ.

Poliţiştii nominalizaţi la nivelul formaţiunilor de Ordine Publică, birourilor şi posturilor de Poliţie Rurală, împreună cu reprezentanţii asociaţiilor chinologice şi medicii veterinari desfăşoară acţiuni de identificare şi înregistrare a deţinătorilor sau proprietarilor care au câini din rasele prevăzute de lege.

În cursul primelor trei luni ale anului curent, s-au desfăşurat
activităţi specifice pe această linie de către poliţiştii de la
unităţile de poliţie teritoriale, în vederea punerii în legalitate a
deţinătorilor sau proprietarilor de câini periculoşi sau agresivi.

Au fost informaţi preşedinţii consiliilor judeţene cu privire la
abilitarea, prin hotărâri ale consiliilor locale, a gardienilor publici
care acţionează în segmentul stradal şi a unor funcţionari ai
primăriilor să constate şi să aplice contravenţii în acest domeniu de
activitate, precum şi pentru luarea altor măsuri stabilite de lege.

Cu toate acestea, continuă să persiste unele neajunsuri, cum ar
fi:

- în unele municipii şi oraşe nu s-au amenajat locuri speciale
pentru antrenamentul, dresajul şi plimbatul câinilor periculoşi sau
agresivi;

- deţinătorii câinilor periculoşi, agresivi şi de companie, care
adăpostesc aceste animale în imobilele comune, nu cunosc îndatoririle ce
le revin;

- la nivel teritorial nu se popularizează suficient, prin
mijloacele de informare în masă, Legea nr.60/2003, precum şi hotărârile
consiliilor locale, stabilite în concordanţă cu prevederile actului
normativ;

- mai sunt proprietari sau deţinători de câini periculoşi sau
agresivi care, din neglijenţă sau necunoaştere, nu s-au conformat
prevederilor legii, în sensul că nu au înregistrat animalele la
Asociaţia Chinologică Română, nu au instalat plăcuţe de avertisment, îi
plimbă fără botniţă şi merg cu aceştia în locuri publice şi în mijloace
de transport în comun;

- aproximativ 37% din proprietarii câinilor de luptă şi atac nu
au sterilizat animalele; în acest context, proprietarii au fost
avertizaţi, stabilindu-li-se termene pentru a se prezenta la cabinetele
veterinare, în vederea efectuării operaţiei respective.

Inspectoratul General al Poliţiei Române, împreună cu Asociaţia
Chinologică Română, vor desfăşura activităţi de capacitare a tuturor
instituţiilor abilitate, în vederea punerii în aplicare cu mai multă
fermitate a prevederilor Legii nr.60/2003, pentru prevenirea unor
evenimente ce pot avea consecinţe nefaste asupra integrităţii persoanei.

domeniu: 
categorie: