Punctul pe Y. Octavian ANDRONIC: Căpşunarii politicii

S-au înteţit, acum la sfârşit de an, mişcările de trupe interparlamentare. Aproape nu trece o zi să nu se anunţe cu pompă trecerea parlamentarului X din banca partidului A în cea a partidului Z. Pentru mulţi dintre eroii acestui exod aceste transformări constituie unicul eveniment notabil din cariera lor. Dacă nu era transferul ăsta, habar n-aveai că respectivul joacă de patru sau mai mulţi ani într-o echipă în care n-a marcat nici un gol.

Finele săptămânii trecute a pus în evidenţă trei episoade de felul ăsta, care au umbrit până şi inutila moţiune de cenzură, introdusă din plictiseală de USL. A fost, mai întâi, doamna Aura Vasile, unul dintre cei mai vocali parlamentari socialişti, care brusc şi pe nepusă masă s-a îndrăgostit de generalul Oprea şi a declarat că îşi uneşte destinul cu plutonul de parlamentari al acestuia. După doar o zi – aşa-s femeile, schimbătoare – s-a răzgândit şi a revenit la sânul partidului-mamă, după ce Vanghelie i-a susurat la ureche niscai dulci promisiuni.

O zi mai târziu, dl Bogdan Dascălu a făcut şi dânsul anunţul fatidic: îl părăseşte pe Voiculescu şi se întoarce, cu coada între picioare, acolo de unde a plecat: adică în PSD. Următoarea mişcare pe tabala de şah a politicii a aparţinut unei doamne care a ratat şansa de a deveni parlamentar în faţa unei fost vedete TV: doamna Mincă, fostă Ghervasuc, una dintre piesele de bază ale artileriei vocale conservatoare, sătulă să mai stea drepţi în faţa unor comandanţi cu stelele sub cămaşă, a hotărât să se încoloneze în formaţiunea disciplinată a unui comandant cu epoleţi adevăraţi: domnul Oprea, şeful de Stat Major al UNPR-ului (unde mareşal, de formă, e dl civil Sârbu). Ca o notă distinctă să enumerăm faptul că cele două doamne – Vasile şi Mincă – au fost dintre cele mai necruţătoare voci care au condamnat dezertările din partidele proprii. Păi, ce i-a făcut doamna Mincă dlui Piedone (cum îi zice Elenea Udrea) nu doresc nimănui să audă.

Asta este la prima vedere. La a doua, să notăm că un partid de mici dimensiuni, precum cel Conservator, este cel mai afectat de plecări. Ciuhandru, Piedone, Dascălu şi Mincă reprezintă pierderi proporţionale ucigătoare – în condiţiile în care la anul vor fi alegeri şi Voiculescu nu ştie de cine se va mai putea agăţa pentru a accede din nou în Parlament. Probabil că această teamă au resimţit-o, acut, şi dezertorii, care încearcă să evite rămânerea fără colegi, încercând să se cuibărească prin vreo formaţiune cu şanse. Paradoxul face ca o astfel de gazdă să devină, pe măsură ce trece timpul, cea mai artificială construcţie din istoria democraţiei româneşti: UNPR!

Am convingerea că fenomenul migraţiei parlamentare se va intensifica odată cu apropierea sorocului electoral. “Căpşunarii” politicii, cei care simt că în partidul în care au vegetat nu mai au şanse să prindă vreun colegiu, dau fuga spre alte zări unde recolte mai bogate promit să le dea de lucru.    

domeniu: 
categorie: