Remaniere? Prea putin! - Iosif Boda

De ce nu or fi recurs pina acum Adrian Nastase si conducerea PSD la o remaniere a guvernului? Ca doar ea ar fi fost cu virf si indesat justificata si necesara! Pe deasupra, si asteptata de populatie. Citeva explicatii par la indemina.
Una ar fi dorinta de a oferi, in tara si, mai ales, peste hotare imaginea unei stabilitati politice durabile.
O alta, obsesia reuniunii de la Praga, unde se va decide invitarea sau nu a Romaniei pe strada care duce spre NATO.

Aceasta este, pe buna dreptate, un obiectiv major al guvernului Nastase si, daca e cazul, pentru atingerea lui liderii PSD trebuie sa dea impresia de armonie, buna intelegere si pace.
Chiar daca, in spatele cortinei, paruiala ar fi (sau chiar este) in toi.
Dincolo de asemenea argumente valide, se ingramadesc insa, pe cale de a da pe dinafara, o serie de situatii, date, fapte care tin, mai degraba, de un fel de realpolitik, inteles intr-o maniera originala, specific dimboviteana.
Ele se refera, inainte de orice, la raportul de forte, aflat intr-un foarte fragil echilibru, intre grupari rivale din conducerea centrala a PSD; la balanta ultrasensibila - greu obtinuta si, initial, reciproc acceptata -, dar mereu cu aprigi doritori de a schimba cit mai degraba si mai radical -, dintre cele doua palate - Victoriei si Cotroceni; la relatii absolut ciudate intre administratia centrala si cea locala (mai ales ca, in majoritatea cazurilor, administratiile locale se afla, cel putin, sub controlul politic PSD); si, nu in ultimul rind, o bizara, pradalnica si paguboasa autonomie a liderilor judeteni ai PSD, in raport cu centrul, si statutul cu totul special pe care si-l aroga baronii locali.

Dorinta de a nu dezvalui aceste tensiuni, conflicte, fisuri s.a., cel putin pina la reuniunea de la Praga, a determinat conducerea PSD sa prepare si sa aplice un original lac politic opac.
Acest lac poate insa, in cel mai bun caz, sa mascheze aceasta realitate, dar nu s-o si schimbe, sa astupe fisurile si sa consolideze structura de rezistenta a edificiului politic.
Cred ca Adrian Nastase, impreuna cu strategii sai de partid si de la guvern, a gresit atunci cind nu a redimensionat aparatul administratiei centrale dupa nevoile reale ale societatii romanesti in acest moment.
Nu mai exista nici o singura tara europeana (si cred ca nici de pe alte continente) cu atitia zeci de ministri sau/si functii echivalente cu cea de ministru, cu sute de secretari de stat (ministri adjuncti) sau/si functii echivalente, ca sa nu mai vorbim de zecile de agentii, autoritati nationale si regii, de miile de functionari din toate aceste institutii.
Cu ce s-o fi ocupind oare ministrul prognozei si dezvoltarii si, mai ales, ministerul sau?Dar cel al sportului?! De ce o fi fost reinfiintat Ministerul Turismului?
Dl Agathon afirma, in 1992, ca va fi ministrul cu existenta cea mai scurta pentru ca, in doi ani (deci pina in 1994), va fi privatizat tot turismul romanesc!
Si iata-l ministru si in 2002!!
Ce obiect al muncii ar putea avea ministrul agriculturii, ministerul sau si toate organismele de profil descentralizate, la nivel judetean, intr-o tara in care agricultura este aproape 100a privatizata?!

Elvetia, care este cam jumatate cit Romania, are sapte ministri (dintre care unul, prin rotatie anuala, ocupa si postul de presedinte al tarii) si sapte secretari de stat.
Nu putem si noi avea 14-15 ministri, sa zicem, si tot atitia secretari de stat?
Adrian Nastase a gresit cred, si atunci cind nu a demis sau, ma rog, nu a propus demiterea unor ministri care, fie prin independenta, fie prin declaratii deplasate, prin initiative legislative paralele cu democratia, prin tolerarea coruptiei in jurul lor s.a., au prejudiciat grav imaginea guvernului si, implicit, a Romaniei.
Chiar facatorul imaginii guvernului, voit sofisticatul, dar fals sunatorul domn Dancu, a fost, nu o data, prins in ofsaid, tensionind uneori pina la limita relatiile cu mass-media.
Cite gafe sau cit de mari gafe trebuie sa faca un ministru din Guvernul Romaniei pentru a fi demis?
Pentru ca de demisie de onoare nici vorba nu poate fi pe malul Dimbovitei!

Poate, eventual, sa ia unul din anticele avioane Hercules si sa arunce din el pepeni de Dabuleni asupra Casei Albe.
Alte sanse nu se prea intrevad.
O fi avind Adrian Nastase, in pofida autoritatii pe care o degaja si a unei impresii de siguranta de sine, miinile chiar asa de legate?
Daca da, atunci de cine?
De gruparile din partid, de Cotroceni, de servicii?
Daca nu, atunci de ce sta in expectativa de parca ar dori sa-si taie singur craca de sub picioare?
In sfirsit, o alta relatie delicata pentru PSD si presedintele sau este aceea cu numerosii prefecti si/sau presedinti de consilii judetene, care, in majoritatea cazurilor, conduc si filialele locale ale partidului de guvernamint.
Averile unora dintre ei sint colosale, zeci de societati comerciale sint controlate de ei si familiile lor, cu posibilitati de a cumpara sute de hectare de padure, case, automobile etc.
Puterea lor e discretionara, aproape ca a contilor si baronilor din plin Ev Mediu.
Atit doar ca nu bat moneda cu efigie proprie.
Cultura lor este, si ea, asemeni celei a predecesorilor feudali.
Desi unii dintre ei au devenit peste noapte conferentiari universitari (noi am facut universitati si la Pocreaca si la Poplaca) si doctori, chiar in istorie - totusi au nevoie de gramatici.

Nu stiu cum scriu, dar cind vorbesc pocesc atit de cumplit limba romana, incit chiar si unui minoritar etnic ii vine sa-si ia lumea in cap.
Altii au ajuns in mod misterios, tot in timp-record, de pe post de cuier umblator pentru costume, in cazul nostru barbatesti (asta era un manechin in Romania pina-n 1989), in postura de cel mai inalt demnitar al judetului. Chiar daca judetul este unul mic, adica Vrancea. Dar acolo taie si spinzura.
Ba, isi permite sa sfideze (cu iz de amenintare cu santajul) nu numai presa, precum omologul sau, intelectual de vita noua, din Gorj, dar chiar sa-i dea cu tifla primului-ministru, care este si presedintele PSD.
Conducerea PSD si guvernul si-au reluat din plin activitatea.
Subiectul de mai sus este insa discutat pe cel mai scazut ton posibil. Senzatia este de escamotare.

De ochii lumii, se mai mimeaza cite o masura, tratind cu prisnita cancerul care il roade pe vestitul Marian Oprisan. In rest, tacere! Pina la Praga, nici macar apele Dunarii nu au voie sa creasca. Sau daca totusi cresc, sa nu dea dracu sa mai si vuiasca. Masuri?
Poate, dar numai dupa Praga.
Nu cumva sa fie prea tirziu!

Oricum, daca PSD se trezeste, fie chiar si dupa Praga, isi va da poate seama ca o simpla remaniere guvernamentala plus citeva schimbari de prefecti nu mai sint suficiente. In administratia publica, centrala si locala, este nevoie nu de o reforma oarecare, este nevoie de o adevarata revolutie, de un buldozer urias care sa rada incompetenta, coruptia, clicile, structurile mafiote, incultura si impostura.

Si, daca PSD nu vrea sa repete experienta CDR, atunci acelasi lucru ar trebui facut si in interiorul lui!

domeniu: 
categorie: 
Autor: