Rezultatele obţinute de Artmark în 2011

Bilanţul anului calendaristic 2011 la Artmark indică un total de vânzări de aproape 11 milioane de euro, aproape dublu faţă de anul trecut. Suma a fost realizată în cele 25 de licitaţii organizate în acest an care au adus numeroase premiere şi recorduri semnificative pentru piaţa de artă din România, dintre care cel mai mare preţ de adjudecare al unei lucrări de artă românească: 290.000 € pentru pictura „În iatac”, de Nicolae Tonitza.

Anul 2011 poate fi considerat unul istoric pentru tranzacţiile cu artă din România care au cunoscut un avânt fără precedent. Cursul ascendent a fost anunţat de Licitaţia de Primăvară 2011, ediţie în care a fost depăşit, întâia oară şi pentru două opere vândute, pragul de 200.000 €. Picturile „Cârciumă la Rucăr” şi „La marginea pădurii” de Nicolae Grigorescu deveneau cele mai scumpe opere de artă românească, fiind adjudecate cu 230.000 €, respectiv 200.000 €. O lună mai târziu, în Licitaţia de Art-Nouveau şi Romantism, o altă capodoperă a aceluiaşi autor avea să urce în fruntea clasamentului: „Fata cu mărgele roşii (Ţărăncuţă odihnindu-se)” obţinea 270.000 € şi ocupa prima poziţie în top, pentru următoarele opt luni.

Licitaţia Aniversară de Iarnă 2011 a adus o nouă schimbare în ordinea celor mai valoroase opere tranzacţionate vreodată în ţară, când pictura „În iatac” de Nicolae Tonitza a fost vândută pentru suma de 290.000 €, marcând un record atât pentru opera artistului, cât şi în piaţa de artă din România. Transformarea neaşteptată a clasamentului, care îl găseşte pe Tonitza pe primul loc, vine la exact trei ani distanţă de când pictura sa „Fetiţa cu fundă roz” realiza prima vânzare de şase cifre, cu suma de 120.000 €, şi stabilea un record de autor şi de piaţă.

Între timp, alte patru picturi de primă importanţă semnate Nicolae Grigorescu au fost adjudecate în licitaţiile Artmark pentru sume de peste 200.000 €, vânzările indicând supremaţia, ce părea de neîntrecut, a autorului, în top zece şi în preferinţele cumpărătorilor premium. Tot la capitolul performanţe ale operelor semnate de artişti români pe piaţă, trebuie menţionat recordul atins de opera „Ulcică cu flori de câmp” - o pictură de Ioan Andreescu adjudecată cu 135.000 € - pentru cel mai scump cm2 de artă din România: 270 €. Aceasta a fost adjudecată în Licitaţia Vechi Maeştri ai Picturii Româneşti din luna mai când, încă o operă rară, „Ţărăncuţă” de Ştefan Luchian, devenea cel mai intens licitat lot dintr-o licitaţie, paşii de licitaţie numărând la final 45.
Licitaţiile principale Artmark, desfăşurate în fiecare anotimp, au adus în 2011 vânzări totale între 1 şi 1,6 milioane de euro, în fiecare dintre cele patru evenimente. La acestea se adaugă totalul de aprox. 1,3 milioane al Licitaţiei de Impresionism şi Postimpresionism Românesc din septembrie. Astfel, cea mai mare cifră de vânzări a unei licitaţii de artă din România a fost adusă de Licitaţia de Iarnă 2011, care a totalizat 1.605.350 €, urmată îndeaproape de Licitaţia de Vară, cu un total de 1.602.700 €. Adunând şi vânzările totale ale licitaţiilor tematice, dintre care unele au depăşit jumătate de milion de euro (Licitaţia de Orientalism 2011), rezultă un total de 10.633.980 € reprezentând opere şi obiecte de artă vândute de Artmark în 2011.

În ceea ce priveşte ratele de adjudecare înregistrate în cadrul licitaţiilor din acest an, acestea au contribuit la o medie de 86% în cele 25 de licitaţii, atingând valori maximale cu mai multe ocazii: 100% loturi adjudecate din numărul celor oferite au avut Licitaţia Colecţiei Nicolae şi Hrisanti Petresco şi Licitaţia de Art-Nouveau şi Romantism, în timp ce în zece alte licitaţii s-a atins o rată de adjudecare de peste 90%.
Licitaţiile Artmark ale acestui an au pus în vânzare peste 2000 de obiecte de artă şi de colecţie, cele mai numeroase fiind opere de pictură, grafică şi sculptură, precum şi un număr în creştere de piese de artă decorativă, obiecte cu valoare memorialistică şi vinuri de colecţie.

Cu o ofertă extinsă de loturi, puse în vânzare în 4 licitaţii mari de sezon şi alte 21 de licitaţii tematice, Artmark a venit în întâmpinarea preferinţelor tot mai diversificate şi profilate ale cumpărătorilor de artă. Repetarea unor teme care s-au bucurat de succes în anii anteriori (Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism Românesc, Licitaţia de Alb-Negru, Licitaţia de Mărţişor, Licitaţia de Orientalism) şi introducerea altora noi (Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană, Licitaţia „Valori Tradiţionale”, Licitaţia de Art-Nouveau şi Romantism etc) a constituit un aport important adus specializării ofertei în piaţa românească de artă.

Dintre temele propuse de licitaţiile Artmark (o parte dintre acestea, echivalente cu anumite direcţii din arta românească a ultimelor două secole) s-au distins mai mult prin prisma reacţiilor cumpărătorilor. Operele selectate în Licitaţia de Art-Nouveau şi Romantism au realizat vânzări de peste 400.000 €, în timp ce arta postmodernă şi contemporană, aflată pentru prima dată într-o licitaţie specializată Artmark în aprilie şi apoi, din nou, în noiembrie, a adus vânzări cumulate de peste jumătate de milion de euro în acest an. În fruntea preferinţelor rămân însă operele impresioniste şi postimpresioniste, pe care colecţionarii şi investitorii au avut ocazia să le liciteze şi în acest an într-o licitaţie specială, care a adus o creştere de 59% faţă de vânzările ediţiei din 2010.

Pictura rămâne genul preferat de cei mai mulţi cumpărători, în timp ce arta grafică a câştigat teren în acest an, prin cele două licitaţii specializate, care au pus în vânzare apox. 250 de loturi, adjudecate în proporţie medie de 85%.

2011 a fost totodată un an de debut şi afirmare pentru arta decorativă în licitaţiile Artmark. Începând de la prima ediţie, din cadrul sesiunii de Mărţişor, continuând cu Licitaţia de Artă Decorativă şi Design din mai şi încheind cu Licitaţia de Artă Decorativă de Epocă din noiembrie, acest gen a adus vânzări totale de aprox. 200.000 €, la care se adaugă alte câteva zeci de mii obţinute de obiectele de artă decorativă incluse în licitaţiile tematice „România Regală” şi „Cinegetică, Echitaţie şi Marinărie”. Magazinul deschis în luna noiembrie, Dependent de Artă, specializat în vânzări rapide de artă la valori accesibile, situate în jurul sumei de 100 de euro, a adus în plus segmentului de artă decorativă vânzări private în valoare de aprox. 15.000 €.

Alte evenimente importante care au avut loc pe parcursul anului şi care au influenţat ritmul de dezvoltare al pieţei includ lansarea, în luna aprilie, a celei de-a doua ediţii a Indexului Pieţei Româneşti de Artă, Catalog de randamente anuale (1995 – 2010) ale celor mai tranzacţionaţi artişti români, care arată un randament mediu al artei de 36% în ultimii 16 ani şi un randament mediu în 2010 faţă de 2009 de 40%. În acest climat favorabil a avut loc şi lansarea fondului Certinvest Artă Românească, primul fond de investiţii în arta de patrimoniu, a cărui existență și acțiune indică începerea funcţionării eficiente a pieţei de artă, fond care raportează investirea în piaţa de artă românească a aprox. 1,2 milioane de euro încă din primele luni de tranzacționare.
Artmark realizează astfel, în 2011, prin licitație, vânzări totale de 10,63 milioane de euro, sumă ce reprezintă 77% din valoarea pieţei de vânzări publice, în comparaţie cu totalul de 5,5 milioane înregistrat în anul 2010 şi procentul de 66% al cotei de piaţă. Cifrele demonstrează vigoarea pieţei româneşti de artă.

domeniu: 
categorie: