Sălăjean înşelat prin SMS

Un sălăjean a fost înşelat printr-un SMS primit pe telefonul mobil, el plătind într-un cont bancar suma de 900 de lei, pentru a intra în posesia a 10.000 de euro fictivi, transmite corespondentul Informatia.ro (AMOS News). Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Pericei au fost sesizaţi, în data de 30 septembrie 2009, de către un bărbat din localitate, cu privire la faptul că este victima unei înşelăciuni.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că înainte cu două zile de a ajunge la poliţie, bărbatul primise un mesaj pe telefonul mobil, prin care era anunţat că este câştigătorul unui premiu în valoare de 10.000 euro, iar pentru a intra în posesia acestuia trebuie să apeleze numărul de telefon de la care a primit mesajul.

Bărbatul a apelat numărul şi a intrat în discuţii cu „un operator al unei firme de telefonie mobilă”, care i-a spus să se deplaseze la cel mai apropiat oficiu poştal, pentru a completa un formular şi a depune într-un cont un comision în valoare de 900 de lei.

Naiv, el a urmat indicaţiile, a depus banii în contul indicat, fiind întrebat şi de modalitatea prin care doreşte să primească premiul, a fost înştiinţat despre un număr de cont şi numele băncii de la care urmează să ridice banii. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, deoarece contul era inexistent, iar cel de la care primise indicaţiile până în acel moment nu-i mai răspundea la telefon. După două zile de aşteptare, a realizat că a fost victima unei înşelăciuni.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reuşit identificarea autorului ca fiind o femeie în vârstă de 26 de ani, din Bucureşti, care, în discuţiile avute cu victima, îşi modificase timbrul vocal, pentru a induce în eroare şi a da impresia că este bărbat.

Prejudiciul a fost recuperat, dar împotriva femeii poliţiştii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută de art. 215, al. 1 din Codul Penal şi pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 12 ani.

domeniu: 
categorie: