De sărbători, Corul Sound se află într-un turneu de concerte în sudul Italiei

Cu ocazia acestor sărbători de sfârşit de an, Corul Sound al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, condus de dirijorul Voicu Popescu, se află într-un turneu de concerte în sudul Italiei, în Sicilia, la Milazzo. Formaţia corală va susţine patru concerte în trei zile: două în Milazzo pe 28 decembrie şi câte unul pe 29 şi 30 decembrie, în două localităţi din apropierea acestui oraş sicilian.

Concertul face parte dintr-un ciclu de schimburi culturale private România – Italia, care a urmat împrietenirii membrilor Corului Sound din Bucureşti cu formaţia corală Cantica Nova din Milazzo, condusă de dirijorul Francesco Saverio Messina. Parteneriatul cultural dintre cele două coruri a început în primăvara acestui an cu un schimb de dirijori.

Voicu Popescu şi Francesco Saverio Messina au ţinut pe rând, în Milazzo, la sfârşitul lunii martie, respectiv în Bucureşti, la începutul lunii mai, câte un workshop de o săptămână cu formaţia corală prietenă. Fiecare workshop s-a finalizat cu un concert, în Milazzo, pe 3 aprilie, respectiv în Bucureşti, pe 14 mai.

În preajma Revelionului 2011 – 2012, Corul Sound vizitează Sicilia, urmând ca anul viitor formaţia corală Cantica Nova să concerteze, la rândul ei, în România.

Prin acest schimb cultural România - Italia, Corul Sound îşi propune să pună în valoare patrimoniul cultural naţional, să încurajeze dialogul cultural interţări, să ajute la formarea unei reţele transeuropene de formaţii corale, să evidenţieze şi să pună în valoare în Italia cultura românească şi, în general, să contribuie la creşterea vizibilităţii şi accesibilităţii culturii româneşti pe piaţa culturală europeană.

Programul Corului Sound în turneul de concerte din Sicilia

28 decembrie, ora 11.00 – Concert la Primăria din Milazzo

                        ora 19.00 – Concert Teatro Trifiletti, Milazzo
29 decembrie – Concert în localitatea Enna

30 decembrie - Concert în localitatea Lentini

Corul Sound a luat fiinţă în anul 1994, ca formaţie corală mixtă a Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, având în componenţa sa studenţi şi absolvenţi ai diverselor facultăţi bucureştene. Repertoriul este ales pentru a atrage un public cât mai larg şi se structurează pe lucrări din patrimoniul românesc şi internaţional acoperind marile epoci creatoare. Având o componenţă elastică, funcţie de forma de manifestare sau de natura repertoriului, Grupul Coral SOUND abordează cu succes şi entuziasm creaţii medievale, contemporane, dar şi lucrări din zona divertismentului muzical. SOUND-ul a adunat în palmaresul sau numeroase deplasări în străinătate, însemnând participări la festivaluri, concursuri şi turnee artistice sau umanitare. Concursurile internaţionale i-au adus un Grand Prix, trei medalii de aur, două de argint, premii întâi şi premii ale publicului sau premiu pentru cel mai bun dirijor al festivalului.

Voicu Popescu, absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, a început activitatea dedicată artei corale ca membru al Corului Naţional de Cameră “Madrigal”, condus de maestrul Marin Constantin. În anul 1994 a înfiinţat Corul Sound şi apoi Fundaţia Culturală Sound, prin care a organizat festivaluri, simpozioane şi masterclass-uri corale şi a participat la evenimente artistice de gen în ţară şi străinătate. În anul 1988 a obţinut prin concurs postul de dirijor secund al Corului de Copii Radio, iar în anul 2004 a devenit dirijorul principal al formaţiei. A realizat înregistrări speciale pentru Fonoteca Radio şi a participat la stagiunile instituţiei, cu concerte vocal-simfonice şi a cappella. Cele peste 60 de participări la turnee artistice, festivaluri şi concursuri internaţionale i-au adus aprecierea criticii de specialitate şi numeroase medalii şi premii. Este membru al Consiliului Coral Olimpic şi organizator al Olimpiadei Mondiale Corale. A scris articole în publicaţii de specialitate din ţară şi din străinătate, a susţinut workshop-uri de artă corală la Torino, Milazzo şi Barcelona şi a fost invitat în jurii naţionale şi internaţionale. Menţionări în volumele: “Constelaţia Madrigal, Marin Constantin în dialog cu Iosif Sava –1993”; “Madrigalul sau magia sunetelor”, de Grigore Constantinescu – 1996; “Primăvara muzicii”, de Grigore Constantinescu – 2000; “The Contemporary Who’s Who”, editat de American Biographical Institute; “Enciclopedia Personalităţilor din România”, ediţia a II-a, 2007; “Sinteze privind arta şi tehnica dirijorală corală în muzica românească”, de Mariana Popescu - 2008.

domeniu: