Ştiţi cum să vă feriţi de boli? Azi: Faringita bacteriană

Faringita reprezintă o a fecţiune de natură infecţioasă a faringelui, structură anatomică localizata în continuarea cavităţii bucale, până la nivelul laringelui. Deşi majoritatea faringitelor au etiologie virală, există şi numeroase bacterii care pot fi încriminate în apariţia acestei boli.

Deoarece managementul pacientului şi tratamentul sunt diferite de faringita virală, specialiştii consideră cele două afecţiuni ca fiind destul de diferite între ele. Identificarea corectă a bacteriilor implicate în procesul patologic este esenţială în stabilirea tratamentului, ameliorarea simptomelor şi evitarea apariţiei sechelelor.

Cea mai importantă bacterie ce poate determina faringita este Streptococcus Pyogenes. Când se suspectează o astfel de etiologie se realizează teste de rutină care să confirme sau sa infirme diagnosticul, şi apoi antibiograma care să orienteze tratamentul. Dacă este lăsată netratată, faringita bacteriană poate determina complicaţii locale dar şi la distanţă, acesta fiind motivul pentru care specialiştii insistă ca toate cazurile să primească un tratament ghidat în funcţie de antibiogramă, singura investigaţie care poate stabili sensibilitatea germenilor la tratament.

Faringita bacteriană, în special cea cu streptococ de grup A, afectează toate grupele de vârstă, cu o predilecţie pentru grupa 5- 15 ani, şi apare mai frecvent în lunile reci de toamnă târzie, iarna şi chiar primăvara. Faringitele bacteriene au caracter autolimitant, însă dacă sunt neglijate pot afecta mai grav sănătatea organismului.

 

 

domeniu: 
categorie: