Un român - Nicolas Mateescu Matte -primeşte cea mai înaltă distinctie în aviaţie

Prof. Dr. Nicolas Mateescu Matte este primul român laureat al celui de-al treizeci şi nouălea Premiu Edward Warner conferit de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI).

Acest premiu îi va fi acordat  astăzi în cadrul celei de a 37-a Sesiuni a Adunării Generale OACI de la Montreal.
 Premiul Edward Warner a fost înfiinţat de Consiliul OACI în anul 1958.

Dr. Edward Warner, care a fost primul Preşedinte OACI, ca recunoaştere a serviciilor oferite în domeniul aviaţiei civile intemaţionale. Este oferit o dată la trei ani candidaţilor care au contribuit într-un mod semnificativ într-unul sau mai multe dintre domeniile aviaţiei civile internaţionale (tehnic, economic, legal, medicină aeronautică, facilităţi, pionierat în aviaţia civilă etc), fiind considerat cea mai înaltă onoare oferită de către comunitatea aviaţiei civile internaţionale.

Prof. Dr. Matte s-a născut  născut în anul 1913, la Craiova, şi este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti din lume în drept aerian şi spaţial. A primit 32 de premii şi distincţii şi a publicat numeroase tratate de drept aerian şi spaţial, fiind autorul sau co-autorul a 38 de cărţi şi 46 de articole. A înfiinţat şi a condus numeroase organizaţii şi asociaţii având ca scop dezvoltarea dreptului internaţional sub diferite aspecte.

 


Discurs cu prilejul decernării titlului de Doctor honoris Causa al Universităţii din Craiova

ERA AEROSPAŢIALÃ ŞI SUPRAVIEŢUIREA/>/>

Prof.univ.dr. Nicolae Mateescu Matte
Membru de onoare al Academiei Române

Stimaţi colegi,

Intensitatea emoţiei resimţită de revenirea în oraşul meu natal - după lungi, prea lungi, decenii de înstrăinare, depăşeşte alegerea cuvintelor apropiate pe care doresc să vi le adresez pentru primirea privilegiată ce mi-o faceţi, precum şi pentru importanta distincţie cu care mă onorează Senatul Universităţii din Craiova.
Pe drumul vieţii şi al destinului - care m-a forţat să-mi desfăşor cariera ştiinţifică  departe de rădăcinile copilăriei şi adolescenţei, amintirile lăsate în urmă mi-au înseninat efortul şi mi-au fortificat curajul şi speranţa de reîntoarcere.
Am încercat să nu fiu un fiu prodig, am năzuit că, într-o zi - după ce viforniţa ce se abătuse asupra neamului românesc va trece - voi putea reîntregi familia mea craioveană şi să-i ofer rezultatul peregrinării mele intelectuale.
Împărtăşindu-vă sentimentele puternice care mă domină, doresc - în acelaşi timp - să vă exprim gratitudinea pentru decernarea titlului de Doctor honoris causa, pe care-l voi purta cu mândrie şi umilinţă.

 Domnule Rector,

Aprecierile dumneavoastră generoase le consider adresate - în bună parte - profesorilor mei olteni, care mi-au deschis primele orizonturi şi căile educaţiei, concepute fără frontieră, în perpetuă devenire; între strădania de a înţelege şi ameliora cunoştinţele prezentului şi viziunea de a concepe şi a ne apropia viitorul.

Am fost, de timpuriu, impresionat şi inspirat de publicaţiile visătorilor zborurilor spaţiale - de la Jules Verne - în secolul trecut1 şi până la marele pionier român Hermann Oberth2, inventatorul primelor rachete spaţiale.

Privilegiat să fiu contemporan cu zorii erei spaţiale, în 1957, opiniile mele juridice găseau - datorită noii tehnologii -confirmare, iar doctrina profesată, acceptare.

Cortina de fier - care m-a separat de ţară, după nefastul Tratat de la Yalta şi de la felul cum a fost aplicat - m-a găsit la Paris, unde pregăteam imprimarea primelor cărţi.

Decepţia era cu atât mai puternică, cu cât speram că - după ultimul război mondial - promisiunile făcute în "Carta Atlanticului" (semnată în 1941, de către Preşedintele Roosevelt şi Primul Ministru Churchill), privitor la garantarea libertăţii de circulaţie internaţională şi a unei păci echitabile şi juste pentru toate popoarele, vor deveni realitate3.

Drepturile statale clasice - pe care se bazează realităţile internaţionale - suveranitatea absolută, egalitatea de fapt şi independenţa - continuau să se aplice şi după trecerea de la războiul "cald" la războiul "rece".

Două evenimente au determinat atunci alegerea doctrinei juridice pe care am adoptat-o, dezvoltat-o şi deseminat-o, ulterior.

Primul eveniment a fost participarea mea în 1948, ca stagiar-jurist la cea de-a doua Adunare Generală a Naţiunilor Unite şi la activităţile depuse de Eleonor Roosevelt pentru aprobarea "Cartei Universale ale Drepturilor Omului".
În cadrul conferinţei ce am pronunţat, cu acea ocazie, căutam să clarific relaţiile între drepturile individuale, statale şi ale comunităţii internaţionale, în contextul noului drept ce se profila4: drept internaţional - terestru, maritim şi aerian - rezultat al noilor tehnologii, care influenţaseră activităţile economice şi socio-politice umane.
În fapt, noile domenii: terestre (descoperite sau restructurate după accesiunea la independenţa politică a fostelor colonii), maritime (platoul continental şi resursele ce ofereau solul şi subsolul său) şi aeriene (situat în înălţime şi tinzând spre ultima frontieră aerospaţială), m-au convins să-mi dirijez cercetările şi publicaţiile ce au urmat, spre o doctrină care sugera înlocuirea drepturilor considerate încă fundamentale - ale statelor, cu drepturi bazate pe suveranitate funcţională, interdependenţă şi egalitate de drept5.
De altfel, Rusia sovietică înfrânsese deja principiul egalităţii, când ceruse - şi obţinuse – trei voturi în Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, ca o condiţie a aderării sale la această Organizaţie.

Al doilea eveniment a fost întâlnirea cu marii jurişti Alejandro Alvarez şi J.G. Guerrero - judecători la Curtea Internaţională de Justiţie - care m-au convins de rolul elitelor intelectuale în influenţarea schimbărilor majore a bazelor cooperării internaţionale.
În cazul meu, opiniile lor rezonau cu atât mai puternic, cu cât era singurul mijloc de a aduce o contribuţie ca om de ştiinţă şi român - într-un moment în care ţara mea de origine era supusă unei politici totalitare ce interzicea intelectualilor, rămaşi între frontiere, orice participare ştiinţifică neangajată politiceşte.
Purtam convingerea că dreptul înceta să fie conceput sau creeat în afara activităţilor majore care-i determinau orientările.

Era spaţială - şi transformările interdisciplinare cărora le-a dat loc - a accelerat dispariţia Cortinei de fier şi a instaurat libertatea de comunicaţie şi circulaţie.

Cea de-a doua frontieră, paralelă globului - trasată de navigaţia aeriană - a fost şi ea depăşită şi reconsiderată, în ceea ce priveşte dreptul suveran, măsurat în înălţime, în raport cu libertatea de utilizare a spaţiului extra-atmosferic şi cu cele cinci Convenţii şi Acorduri care alcătuiesc Corpus juris aerospatialis6.

 "A fait nouveau, droit nouveau".

Principiile care au consacrat noul modus vivendi aerospaţial sunt definite, astfel, în Tratatul spaţiului extra-atmosferic, aprobat în 1967, de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi ratificat, apoi, de majoritatea celor 183 membri ai săi:

1. explorarea şi utilizarea spaţiului extra-atmosferic - incluzând Luna şi alte corpuri cereşti - se va face pentru beneficiul şi interesul statelor, independent de stadiul de dezvoltare economică şi ştiinţifică şi va fi o provincie a umanităţii;
2. explorarea se va face liberă, fără discriminare, pe bază de egalitate, în acord cu dreptul internaţional, accesul liber pe toate corpurile cereşti aparţinând tuturor;
3. investiţia ştiinţifică în spaţiul extra-atmosferic, incluzând Luna şi alte corpuri cereşti, va fi liberă, iar statele vor facilita şi încuraja cooperarea internaţională în această investigaţie7;
4. spaţiul extra-atmosferic, incluzând Luna şi alte corpuri cereşti, nu pot face obiect de apropiere naţională, de revendicări de suveranitate pe cale de utilizare sau ocupaţie ori prin orice alte mijloace8;
5. statele membre ale Tratatului spaţiului extra-atmosferic sunt obligate în exploatarea spaţiului extra-atmosferic, incluzând Luna şi alte corpuri cereşti, să aplice dreptul internaţional, inclusiv Carta Naţiunilor Unite, în interesul menţinerii păcii internaţionale şi a bunelor relaţii9.

Principiul utilizării spaţiului extra-atmosferic în interesul omenirii întregi va fi reluat, şi definit în acelaşi an, de reprezentantul Misiunii permanente a Maltei la Naţiunile Unite, Ambasadorul Arvid Pardo, într-o notă verbală, asupra viitorului regim al solului şi subsolului oceanelor, pe care le considera patrimoniul comun al umanităţii.

Acest concept comporta cinci elemente eventuale:
1. regiunea în considerare nu poate face obiect de apropiere;
2. toate ţările trebuie să participe în administraţie;
3. beneficiile rezultate din exploatarea resurselor trebuie să fie împărţite de o manieră activă;
4. regiunea trebuie să fie dedicată pentru scopuri exclusiv paşnice;
5. regiunea trebuie să fie prezervată pentru generaţiile viitoare10.

Tratatul Lunii va reconfirma şi completa acest concept, în 1979, precizând că exploatarea şi utilizarea Lunii vor fi întreprinse pentru beneficiul şi în interesul tuturor statelor, a generaţiilor prezente şi viitoare, resursele Lunii aparţinând întregii umanităţi, independent de gradul de dezvoltare economică sau ştiinţifică11.

Dispoziţiile relative la Lună se aplică - în conformitate cu primul articol al acestui Acord - şi celorlalte corpuri cereşti, în interiorul corpului solar, cu excepţia Pământului, privitoare la în afară de norme juridice care ar intra în vigoare în ceea ce priveşte unele din aceste copruri cereşti.

Regimul de libertate de explorare şi utilizare a spaţiului extra-atmosferic, de abolire a suveranităţii absolute statale, a cooperării globale, şi a proclamării că spaţiul extra-atmosferic şi resursele sale sunt patrimoniul întregii umanităţi, prezente şi viitoare, se opune celor clasice pe care le combătusem chiar înainte de era spaţială.

Rămâne de considerat care sunt limitele fizice la care se aplică noul regim şi sub ce formă se poate aplica principiul utilizării economice a spaţiului în interesul tuturor popoarelor.

În ceea ce priveşte frontiera între mediul aerian şi cel spaţial, nici o delimitare nu este prevăzută în Convenţiile ce formează Aedes materiae.

Numeroasele sugestii, care au vrut să delimiteze frontiera aeriană (unde ar sfârşi suveranitatea) şi limita inferioară a mediului spaţial (unde s-ar aplica normele spaţiale), au invocat diferite raţiuni - tehnice, de securitate, ştiinţifice, bazate pe limitele atmosferei până unde pot urca avioanele - plasând frontiera, teoretic, la cca.100 km de la Pământ12.

Am combătut aceste opinii deoarece activităţile aero-spaţiale - fie ele de telecomunicaţii, prin sateliţi, teleobservaţie, construcţii sau industrii spaţiale, lansarea de rachete - populate sau nu, precum şi transporturile spaţiale, se efectuează pornind de la baze terestre.

Am căutat să justific că noul drept şi cooperarea mondială sunt de natură aerospaţ ială şi, ca atare - de caracter funcţional.

În consecinţă, comunicarea şi circulaţia ideilor, a bunurilor materiale şi ale persoanelor, nu pot fi divizate prin frontiere imaginare: precum suveranitatea statală capătă un caracter restrâns, funcţional şi limitat în special de securitate, libertatea absolută de exploatare aero-spaţială capătă şi ea un aspect funcţional axat pe cooperarea şi conjugarea eforturilor naţiunilor terestre spre a-şi asigura supravieţuirea: exploatarea şi utilizarea mediului aero-spaţial aparţinând întregii umanităţi.

Această osmoză, vizuală şi auditivă, a urgentat trecerea de la o lume trăind într-un echilibru de teroare la cea - prezentă, de cooperare.

Cât despre aplicabilitatea practică a conceptului de patrimoniu comun a umanităţii, dreptul novator, oferit de structuri economice de caracter complex - public şi privat - al telecomunicaţiilor prin sateliţi,în special organizaţia internaţională de telecomunicaţie prin satelit, de vocaţie mondială, INTELSAT, serveşte de exemplu.13

INTELSAT - ale cărei origini interimare se situează în 1964 - se compune din patru elemente de conducere: Adunarea Părţilor (State), Întrunirea Semnatarilor (de obicei administraţii de comunicaţii), Consiliul Guvernatorilor şi Organul Executiv.

Adunările statelor participante au loc la fiecare doi ani, discută şi decid - prin vot suveran, egal - politica de ansamblu a Organizaţiei, Adunările Semnatarilor se întrunesc în fiecare an, tratând probleme administrative şi decid prin vot egal, în timp ce Consiliul de Guvernatori - organ permanent - funcţionează în mod managerial, pe bază de vot proporţional, ajustat anual, în funcţie de utilizarea sistemului de telecomunicaţii şi după o formulă care evită pericolul sau tendinţele monopolizatoare ale Marilor Puteri industriale.

Ţările în curs de dezvoltare beneficiază de transfer de tehnologie.

Peste 170 de state sau teritorii sunt membre.

Este important de reţinut că succesele organizaţiei INTELSAT au convins Rusia sovietică de avantajele economice şi de cooperare - organizaţia regională INTERSPUTNIK, patronată, după 1971, de URSS, cu o rigiditate care îi era proprie, dar cu vot egal de decizie, dovedindu-se complet ineficace14.

De aceea, în 1979 - când a fost creată organizaţia INMARSAT - având ca obiect telecomunicaţiile maritime (de curând şi aeriene) prin satelit - URSS şi aliaţii ei a aderat la noua întreprindere, pe bază de vot ponderat, dându-i de la început o utilizare mondială15.

După prăbuşirea regimului comunist, participarea Rusiei în internaţională "Alpha" devenise doar o chestiune de timp.

Exerciţiul de arimafe al navetei "Discovery" cu staţiunea spaţială MIR - intervenită la 6 februarie 1995 - încununa eforturile umanităţii spre cucerirea ultimei frontiere.

În ceea ce priveşte ţara noastră - astfel cum spuneam acum câteva zile într-un discurs ţinut la Academia Română - dispariţia Cortinei de fier a fost accelerată de succesele erei spaţiale, inaugurată de primul "Sputnik", în 1957 şi de satelitul american "Explorer", care i-a urmat câteva luni mai târziu, datorită contribuţiei titanice a lui Wernherr von Braun, părintele rachetelor purtătoare "Saturn V" şi al programului "Apollo".

Celebrul inginer german mărturisea că îi datora profesorului din Mediaş, Hermann Oberth "atât steaua... călăuzitoare în viaţă, cât şi primul contact cu aspectele teoretice şi practice ale tehnicii zborului spaţial"16

În 1984, cu ocazia a 90 de ani de la naşterea lui Hermann Oberth, Societatea germană a astronauticii conferea - în cadrul congresului "Hermann Oberth – Wernherr von Braun" - medalia de aur "Hermann Oberth" primului astronaut al ţării sale natale, Dumitru Prunariu.

În ceea ce priveşte lucrările mele - la care am avut lipsa de modestie să mă refer, precum şi opiniile exprimate în ele - le-am dorit efort şi mărturie de contribuţie românească şi oltenească, dincolo de frontiere, încercând astfel să prezint şi pe colegii mei rămaşi intru muros.

 Onorată asistenţă,

Au trecut aproape 40 de ani de la începutul erei aero-spaţiale, o epocă salutară pentru omenire.
În ceea ce priveşte planeta noastră, Corpus juris aerospatialis şi reglementările aferente au îndepărtat pericolul de anihilare nucleară.Pe de altă parte, modalităţile de cooperare, regională şi mondială, pe care le-a facilitat, servesc de exemplu explorărilor şi utilizărilor aero-spaţiale.

Ajungând pe Lună, în 1969, Neil Armstrong se considera trimisul întregii omeniri.
Convingerea sa că primul pas reprezenta un salt gigantic pentru umanitate este conformă cu principiile elaborate în Convenţiile şi Acordurile care au prevăzut acest regim - precum şi în aplicările practice, deja existente, pe Pământ.
Studiile multidisciplinare - efectuate în 1988 şi 1990 de către Universitatea Internaţională a Spaţiului17 şi de către Academia Internaţională a Astronauţilor18 confirmă posibilitatea stabilirii primelor colonii permanente pe Lună, în jurul anilor 2020.

Aceste colonii, anticipate, ar fi rămas o fata morgana într-un vacuum juris, fără adoptarea prealabilă a unui normativ juridic corespunzător.
Natura şi evoluţia acestui normativ, în asigurarea armoniei şi existenţei umane, au fost definite - cu mulţi ani în urmă - de marele Nicolae Titulescu, în discursul ţinut cu ocazia decernării unuia din titlurile de Doctor honoris causa care-i încoronau cariera:
"Pacea în ordine - spunea eminentul jurist craiovean - dreptul în perpetuă devenire şi în perpetuă legătură cu mersul schimbător al vieţii, sufletul omenesc în strădanie continuă de a se realiza pe sine însăşi în formele concrete a unei gândiri şi unei generozităţi în continuă ascensiune, iată condiţiile pe care le cere ieşirea din haos şi viaţa organizată către care aspiră toţi oamenii"19

Gândire şi definiţie profetică şi vizionară, ea îşi găseşte actualitate şi aplicare – la începutul noului veac al ordinei de supravieţuire - atât pe planeta noastră, cât şi pe alte astre, spre care se dirijează corabia umană, pe drumul marii aventuri extra-terestre.

 Craiova, 23 martie 1995./>/>

domeniu: 
categorie: