Urmăriţi local depistaţi la Evidenţa Populaţiei

Cadrele Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei Ilfov l-au depistat pe Pătruică Georgel, de 37 ani, domiciliat în Bucureşti, urmărit local pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Acesta a fost depistat la ghişeu, unde s-a prezentat pentru a solicita punerea în legalitate, pe linie de evidenţa populaţiei.

Cadrele Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei Bucureşti au depistat trei persoane, urmărite local, după cum urmează:
- Putan Ion, de 41 ani, domiciliat în municipiul Bucureşti, care avea emis mandat de executare a închisorii contravenţionale.
- Pascale Nicoleta Emilia, de 20 ani, domiciliată în municipiul Bucureşti, care era dispărută de la domiciliu.
- Ghimpu Valentin, de 32 ani, domiciliat în municipiul Bucureşti, care era urmărit pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Aceştia au fost depistaţi la ghişeu, unde s-au prezentat pentru a solicita un act de identitate.
Cei în cauză au fost predaţi poliţiei, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

domeniu: 
categorie: