Zeci de planuri urbanistice zonale, aprobate de Videanu

Consilierii Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) au aprobat, joi, 69 de planuri urbanistice zonale, răspunzând, astfel, solicitării adresate în urmă cu trei săptămâni de primarul general Adriean Videanu de a sprijini, necondiţionat, proiectele de investiţii din Capitală. Aprobarea proiectului de hotărâre privitor la planurile urbanistice s-a realizat cu majoritate de voturi, existând doar trei abţineri. Votul dat de către consilierii PSD a determinat validarea planurilor cu 2/3 din numărul total de consilieri, aşa precum prevede Legea administraţiei publice.

La ultima şedinţă a CGMB, Adriean Videanu le-a cerut consilierilor PSD să sprijine proiectele de investiţii din Capitală, prin aprobarea planurilor urbanistice zonale, şi să participe la discuţiile pe această temă din comisiile de urbanism.

categorie: