13 august 2022

Armenia și India își sincronizează coridoarele de transport și planurile energetice

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ca urmare a celei de-a opta reuniuni a comisiei interguvernamentale armeno-indiene, au fost semnate procesele-verbale ale reuniunii și un memorandum de înțelegere cu privire la o serie de probleme în care Armenia și India își „sincronizează ceasurile” pe Coridoarele „Nord-Sud”, Golful Persic – Marea Neagră”, portul Chabahar.

Ministrul armean de externe, Ararat Mirzoyan, a discutat luni o serie de probleme importante cu secretarul Direcției Vest al Ministerului de Externe al Indiei, Sanjay Verma.

Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Armenia a remarcat că „dezvoltarea constantă a relațiilor cu cea mai mare democrație a lumii, India, este una dintre prioritățile politicii externe a Armeniei”, spune șeful diplomației armene, fapt dovedit de intensificarea vizitelor reciproce la nivel înalt în ultima perioadă și implementarea efectivă a acordurilor încheiate pentru extinderea cooperării în diverse domenii.

Interlocutorii au remarcat cu satisfacție eforturile de stimulare a cooperării în diverse domenii, inclusiv comerț și economie, hi-tech, educație, agricultură și sănătate. A fost evidențiată importanța creării unui „mediu atractiv pentru a consolida în continuare legăturile de afaceri și a încuraja investițiile”, după cum semnalează părțile.

Părțile au discutat despre perspectivele de implementare a programelor de transport regional, în special, proiectul coridorului de transport internațional „Nord-Sud”, portul Chabahar, precum și cooperarea în cadrul coridorului de transport internațional „Golful Persic – Marea Neagră”.

A avut loc un schimb de opinii cu privire la posibilitățile de consolidare în continuare a cooperării în cadrul structurilor internaționale.

Au fost discutate și chestiuni de securitate regională și internațională. Mirzoyan a prezentat situația din zona de conflict Nagorno-Karabah, precum și poziția Armeniei față de procesele care vizează stabilirea stabilității și păcii în regiune.

Ministrul a subliniat rolul de mediere al copreședinției Grupului OSCE de la Minsk în obținerea unei soluții cuprinzătoare și de durată a conflictului Nagorno-Karabah și și-a exprimat satisfacția față de poziția părții indiene în sprijinul procesului de pace sub mandatul OSCE Minsk. Co-președintele grupului, Mirzoyan a reafirmat, de asemenea, sprijinul Armeniei pentru India în problema Jammu și Kashmir.

A consemnat Ciprian Pop

Sursa foto akhaltskha net