13 august 2022

Arta Renaşterii Italiene. Leonardo da Vinci şi Mona Lisa-Gioconda

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În cadrul tradiţiei prezentărilor istoriei României, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” şi Primăria Municipiului Bucureşti organizează conferinţa „Arta Renaşterii Italiene. Leonardo da Vinci şi Mona Lisa-Gioconda. Cum a ajuns tabloul Mona Lisa să fie opera cea mai renumită din lume şi cea mai vizitată de la Muzeul Luvru”.

Prezintă: Leonard VELCESCU, doctor în istoria artei la Ecole Pratique des Hautes Etudes (Paris-Sorbona), profesor la Universitatea din Piteşti.

„Renaşterea, mişcare culturală umanistă, a fost o perioadă de vitalitate excepţională în arte. Apărută în Italia, la Florenţa, Renaşterea reprezintă o eliberare de rigiditate dogmatică a Evului Mediu prin care se deschid noi drumuri în istoria Artei. În Europa, Renaşterea a influenţat puternic toate artele: pictura, sculptura, teatrul, muzica şi arhitectura. Învăţământul şi religia au cunoscut o perioadă de înflorire. Unii dintre cei mai mari artişti din toate timpurile sunt contemporani din această perioadă: Brunelleschi (1377-1446), Donatello (1386-1466), Masaccio (1401-1428), Botticelli (1445-1510), Michelangelo (1475-1564), Leonardo da Vinci (1452-1519).

Dintre toţi marii maeştrii ai Renaşterii, un loc aparte îl ocupă artistul Leonardo da Vinci. S-a născut la 15 aprilie 1452, în localitatea Vinci, din Provincia Florenţa, regiunea Toscana, Italia şi a murit la 2 mai 1519, la Amboise, în Franţa. Spirit universalist, pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, cartograf, astronom, filozof, Leonardo da Vinci este considerat cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii. Spiritul său inventiv şi-a pus amprenta asupra acestei perioade, fiind considerat arhetipul omului renascentist, animat de o curiozitate şi de o imaginaţie nemaiîntâlnite până atunci. Dintre numeroasele lucrări ale lui Leonardo da Vinci, cea mai cunoscută este Mona Lisa sau La Gioconda, realizată între anii 1503-1506, reprezentând o femeie cu expresie gânditoare şi un surâs subtil schiţat.

Mona este prescurtarea cuvântului Madona (Doamna). Portretul de mici dimensiuni (77 x 53 cm) ar reprezenta, după afirmaţia istoricului de artă Giorgio Vasari (1511-1574), pe Monna Lisa Gherardini (numele de fată; 1479-1542 sau 1551), membră a familiei Gherardini din Florenţa. Pe data de 5 martie 1495 Lisa s-a căsătorit cu Francesco di Bartolomeo di Zanobi del Giocondo. Astfel ea devine Lisa del Giocondo. Această operă este considerată cea mai renumită din istoria picturii. Puţine opere au fost atât de mult reproduse sau discutate. În prezent tabloul este expus la Muzeul Luvru, fiind atracţia principală a publicului larg.

Prezentarea acestei conferinţe presupune, printr-o abordare critică şi mai puţin comercială, şi o analiză în sensul Artă pentru Artă, pentru a înţelege mai bine creaţia, aspectul artistic în sine şi parcursul istoric, uneori rocambolesc, demn de roman poliţist, al acestui tablou pictat de Leonardo da Vinci, dar şi cum a ajuns să fie considerată opera cea mai renumită din lume şi cea mai vizitată de la Muzeul Luvru, printre alte opere renumite (de la Luvru şi din alte muzee din lumea întreagă) care merită, indiscutabil, să fie tot atât de admirate şi studiate, şi poate chiar mai mult”. (Dr. Leonard VELCESCU)

Leonard VELCESCU

Profesia: istoric de artă şi arheolog. Doctor în istoria artei şi arheologie, Sorbonna şi Ecole Pratiques des Hautes Etudes (Paris) Departamentul de Artă Antică – cercetător în istoria artei; Cercetător CRESEM – echipa CRHISM – Universitatea din Perpignan „Via Domitia” – Franţa; Preşedinte de onoare al Asociaţiei Identitate Culturală Contemporană (Bucureşti); Profesor la Universitatea din Piteşti. În anul 2012 a primit premiul Eudoxiu Hurmuzachi al Academiei Române pentru cartea Les Daces dans la sculpture romaine. Etude d’iconographie antique.

Evenimentul se va desfăşura în limba română.

Vă mulţumim pentru colaborare, cu salutări cordiale,

MANAGER
Mariana DULIU