5 februarie 2023

Aș vrea să-l contrazic pe Bruckner, dar n-am argumente! ”UN VINOVAT APROAPE PERFECT”

COSMIN GUSA
Distribuie pe rețelele tale sociale:

 

Francezul Pascal Bruckner este un scriitor și gânditor celebru, cunoscut românilor datorită faptului că Editura ”TREI” i-a tradus și publicat cărțile la noi, dar și prin interviurile acordate presei românești cu ocazia deselor sale vizite pe plaiurile noastre. Trăiește în Franța, dar a trăit și muncit și-n SUA vreo 10 ani, până-n momentul în care ideile sale au devenit incompatibile cu propaganda oficială.

Bruckner are meritul că, înainte de a deveni evident pentru majoritatea analiștilor, a explicat într-un eseu originea întâmplărilor curente ce macină existența occidentalilor. Eseul a apărut în 2020 în Franța, fiind tradus și publicat de Editura ”TREI” în România în 2021 sub titlul ”Un vinovat aproape perfect. Cum se construiește un nou tip de rasism”, de unde o să redau doar câteva fragmente, suficient însă pentru cei ce caută să-și încadreze în mod realist întâmplările de viață. Două dintre site-urile de specialitate franceze au sintetizat lucrarea lui Bruckner așa:
”Pascal Bruckner demontează cu eleganță fascismul de stânga, venit, în opinia lui, din America și care atacă bărbatul alb, heterosexual, occidental. Cu siguranță, ”Un vinovat aproape perfect” va da naștere multor polemici” (LIRE); ”Concluzia acestui strălucit eseu al lui Bruckner este că white bashing, denigrarea omului alb, trebuie să înceteze, înainte ca această farsă să se transforme în tragedie. Pentru că, la urma urmelor, omul alb nu este decât un om ca oricare altul” (EDITO).

Vă invit așadar, fiind duminică, la lectură și reflecție, plăcut și instructiv ar fi să puteți citi întregul eseu, dar fragmentele publicate mai jos sunt și ele suficiente pentru a pricepe esența demonstrației excepționale a francezului.

Preambulul eseului:
”În septembrie 1909, Sigmund Freud este invitat în Statele Unite pentru a susține o serie de conferințe la Clark University. Cu acel prilej, le face discipolilor săi, Carl Jung și Sandor Ferenczi, mărturisirea ajunsă celebră: „Habar n-au că le-aducem ciuma”. Peste un veac, Statele Unite sunt cele care ne trimit o altă ciumă: tribalizarea lumii, obsesia rasială, coșmarul identitar. Numai că este vorba despre o ciumă la care noi, francezii, am contribuit din plin în anii 1970, exportându-ne peste Atlantic filosofii vârf de lance întru demolarea umanismului și a Luminilor. Noi le-am furnizat virusul, ei ne trimit înapoi boala. Bumerangul e anglo-saxon, mâna care l-a aruncat e franceză. America a reușit întotdeauna să pună laolaltă cea mai mare putere de seducție și cea mai mare putere de respingere. Dacă ea prefigurează viitorul lumii occidentale, atunci al nostru e sumbru. Iar al ei încă și mai și.”

Cum arată America azi:
” (…) America aceea care a venit să salveze Europa în 1944 și care, pe atunci, încarna combinația dintre modernitate, libertate și prosperitate, America aceea a murit măcinată de izolaționism și naționalism. Iar acum stă în fața Vechii Lumi nu ca o soluție de adoptat, ci ca un eșec de evitat. Prăbușirea s-a produs în trei etape: mișcarea pentru drepturi civile din anii 1960—1970, prin care țara a evitat să alunece în apartheid, emanciparea moravurilor și a minorităților, care au suscitat reacția violentă a conservatorilor care vor să șteargă în forță drepturile obținute. Această contrarevoluție, uneori brutală, a avut la rândul ei o consecință detestabilă și neașteptată prin mișcarea femeilor și a minorităților, exprimată prin extremism de gen, hipersensibilitate la discriminări și retorică excesivă. America sfidează rasismul în chiar termenii rasismului, trimițând pe fiecare în rândul celor de aceeași culoare a pielii, în disprețul oricărei analize sociale. Combate răul agravându-l. Rezultatul e o fragmentare la infinit. Țara asta înnebunește, prinsă ca-n clește între ciocanul partizanilor lui Trump și nicovala fanaticilor rasei. La care se adaugă, în plan militar, neputința hiperputerii americane care pierde toate războaiele — eșecul din Irak, plecarea din Afganistan după douăzeci de ani de ocupație. Degeaba desfășoară o diplomație a fanfaronadei, întrucât capitulează în fața Coreei de Nord și a molahilor de la Teheran, abandonează leadershipul mondial în favoarea Chinei, eșuează în a impune pacea oriunde intervine; din toate punctele de vedere, este, în așteptarea unor zile mai bune, un aliat indispensabil de care-ar trebui să te dispensezi, care-și desconsideră prietenii și face curte dusmanilor!”

Sinteza noului tip de rasism:
”(…) Cel puțin în discursurile hibrizilor la care ne referim, își face loc în istorie o nouă omenire care întronează o nouă ierarhie, conform căreia cel mai jos cu putință, paria, scursoarea planetei, se situează bărbatul alb heterosexual occidental. La vârf e femeia neagră sau arabă sau indiană, lesbiană sau queer, noua regină a universului. Între aceasta, ridicată-n slăvi, și bărbatul ajuns în mocirlă, o întreagă gamă de nuanțe de la alb la bej, de la bej la brun, de la brun la negru. Conform noilor prejudecăți, e mai bine să fii bronzat decât palid, homosexual sau transgen decât heterosexual, femeie decât bărbat, musulman decât evreu sau creștin, african, asiatic ori fost colonizat decât occidental. După cum ne indică variile forme de promovare ori platformele de comunicare socială, există vechea populație, monocromă, servilă, stupid heterosexuală. Și cea nouă, multicoloră, alcătuită din minorități dinamice, talentate, cu mii de forme particulare de erotism. Cum să nu aluneci instantaneu într-una sau alta dintre acestea când ești tânăr? Dacă reconcilierea e imposibilă, dacă negrii și albii, bărbații și femeile nu pot trăi împreună, atunci ce mai rămâne? Separarea definitivă sau un regim al denunțului permanent, sub amenințarea bâtei unei armate de juriști însărcinați cu arbitrarea diferendelor.”

La final de editorial și început de nou an vă reamintesc îndemnul meu pentru voi: ”Citim, gândim, scriem și vorbim. Restul e … cancan!”

Cozmin Gușă