Publicat: 23 Martie, 2016 - 18:45
Share

ASA Tg. Mureș a intrat în insolvență de miercuri, după o ședință a Consiliului de Administrație în care s-a decis reorganizarea vicecampioanei Ligii 1.  Gruparea ardeleană nu va mai putea evolua în sezonul viitor al cupelor europene, din cauza datoriilor pe care le are, potrivit digisport.ro.

Primăria nu a mai finanțat gruparea, motiv pentru care clubul a acumultat tot mai multe datorii, în prezent cifra fiind de aproape 500 000 de euro.
Astfel, șefii au decis să declare insolvența, din dorința de a încerca să remedieze problema. Cu toate acestea, ASA ar putea pierde toți jucătorii până la finalul sezonului.

Parlamentul a votat amendarea legii insolvenţei, iar după ce va fi publicată în Monitorul Oficial, fotbaliștii nu vor mai avea nicio abligație față de club. În cazul în care vor trece 90 de zile și nu vor fi plătiți, conform contractului, se vor putea transfera, după o serie de proceduri.
La Tg. Mureș, jucătorii acceptaseră să primească doar primele de meci în timpul sezonului, iar salariile la finalul campionatului. Însă, odată cu declararea insolvenței, este posibil ca ei să nu mai poată primi aceste sume restante.