21 ianuarie 2022

ASE este în top 501-550 la nivel internaţional

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Academia de Studii Economice din Bucureşti este cea mai bună universitate din România în domeniul Economie şi Econometrie, conform QS World University Rankings by Subject 2021. Academia de Studii Economice din Bucureşti se situează pe locul 401- 450 din lume şi pe primul loc la nivel naţional în subdomeniul Economie şi Econometrie, conform prestigiosului clasament QS World University Rankings by Subject 2021, dat publicităţii joi, 4 martie 2021.

Conform aceluiaşi clasament, ASE este în top 501-550 la nivel internaţional şi pe locul al doilea în România în subdomeniul Business şi Management. Prezenţa în clasament a universităţilor membre ale Consorţiului Universitaria validează, şi de data aceasta, reputaţia academică a acestora, calitatea activităţii cadrelor didactice, a studenţilor şi absolvenţilor acestora şi a rezultatelor în domeniul cercetării de top din România.

QS World University Rankings reprezintă unul dintre cele mai importante clasamente internaţionale de ierarhizare valorică a universităţilor pe diferite domenii. QS World University Rankings by Subject cuprinde în acest an 1453 de universităţi şi un total de 51 de discipline, grupate în cinci mari domenii. Clasamentul evaluează şi ierarhizează instituţiile de învăţământ superior în baza unei metodologii care ia în considerare criterii referitoare la reputaţia academică, reputaţia în rândul angajatorilor, calitatea cercetării derulate (reflectată prin numărul de citări ale lucrărilor publicate de membrii instituţiilor universitare) şi indicele Hirsch.

Academia de Studii Economice din Bucureşti este liderul învăţământului superior economic şi de administraţie publică din România şi Europa de Sud-Est, cu o bună reputaţie internaţională, concretizată în numeroasele sale parteneriate şi în situarea pe poziţii notabile în clasamente internaţionale de prestigiu.