Publicat: 15 Aprilie, 2013 - 13:40

Asociaţia Accept cere Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi Partidului Naţional Liberal sancţionarea lui Puiu Haşotti pentru declaraţia potrivit căreia homosexualii sunt "oameni bolnavi".

"Declaraţia potrivit căreia persoanele de orientare homosexuală sunt bolnave este scandaloasă, inacceptabilă şi intră sub incidenţa legii. Vom depune în această săptămână o plângere adresată CNCD pentru soluţionare competentă, pe măsura gravităţii acestei afirmaţii politicianiste inepte şi a efectelor publice pe care le produce", a spus directorul executiv al Asociaţiei Accept, Florin Buhuceanu, citat într-un comunicat de presă.

"Solicităm, de asemenea, PNL să se delimiteze neîntârziat de poziţia exprimată public de domnul Haşotti, care afectează dreptul la demnitate al unui grup minoritar din societatea românească, protejat de către lege. Opiniile primitive şi homofobe ale acestui politician nu îşi au locul într-un partid democratic, cu solide valori liberale, şi trebuie condamnate ca atare", a mai spus Florin Buhuceanu.