Publicat: 13 Februarie, 2019 - 10:17

În prezent, o serie de servicii (abonamente de telefonie fixa sau mobila, achizitie de autoturisme, pachete servicii turistice, etc.) sunt ofertate în moneda euro, iar consumatorul achita valoarea acestora in RON, conversia realizându-se la cursul BNR, ceea ce determină ca fiecare consumator să se informeze constant asupra cursului valutar. De exemplu, serviciile de telefonie mobila au un anumit tarif la incheierea contractului, insa pe parcursul desfasurarii acestuia preturile se schimba datorita fluctuatiilor cursului euro.

Scăderea calității vieții în România este o consecință a condițiilor actuale. Salariile românilor în lei s-au plafonat în condițiile în care produsele și serviciile achiziționate (inclusiv utilități), sunt raportate la cursul euro, un lucru ce duce la pauperizarea consumatorului. 

Dacă alegem să plecăm în excursie în România printr-o agentie din România, ne putem trezi în fiecare zi cu un alt cost. Este un lucru imoral și ilegal.

Plătirea facturilor în funcție de cursul euro duce la o creștere reală a valorii acestora în raport cu salariul consumatorilor, care este fix.

Dacă salariul din România s-ar raporta la cursul de schimb euro, aceasta ar putea conduce la o păstrare a calității vieții. În condițiile în care, în fiecare zi, consumatorul are o descreștere reală în valoarea nominală a salariului, asistăm la o problemă majoră care trebuie corectată deîndată. În nicio țară membră a UE care nu a accesat zona Euro nu se regăsesc astfel de mijloace comerciale, decât în zona de excepții - turism (pentru deplasările în altă țară decât țara de origine), casele de schimb valutar, creditele în valută. Pentru bunurile de folosință, utilități, servicii, alte produse, în condițiile în care țările au suveranitate în zona UE și monedă proprie, orice produs sau serviciu este atât ofertat, cât și achiziționat în moneda națională. Aducem la cunoștință autorităților statului român, Ministerului de Finanțe, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, ANRE, ANCOM, ASF, BNR, cât și altor autorități cu atribuții în domenii de reglementare sau control, să aducă deîndată o stabilizare a calității vieții în România, o predictibilitate și respectarea drepturilor fundamentale ale cetățeanului într-un stat independent, suveran, membru al UE, pentru a putea duce o viață de zi cu zi în limitele normalității. 
- Numărul InfoCons, destinat și persoanelor cu dizabilități
- Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?
- Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!
- Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!
Nr. de tel - 021.9615 sau *9615
Whats App - 0732.008.969
Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro
InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Sorin Mierlea
InfoCons - Organizație pentru Protecția Consumatorilor
 

 

Tag-uri Nume: