Publicat: 25 Decembrie, 2014 - 09:00

Peste 100.000 de copii sună anual la Telefonul Copilului 116 111, iar zeci de mii de cazuri în care viața copiilor a fost pusă în pericol și-au găsit rezolvarea la doar un apel distanță. Iar telefoanele continuă să sune. Numărul psihologilor și asistenților sociali de la Telefonul Copilului nu este, însă, suficient, pentru atât de multe strigăte de ajutor, iar apelurile a zeci de mii de copii abuzați, descumpăniți și singuri rămân fără răspuns. Pentru a putea prelua din ce în ce mai multe apeluri, am lansat campania 'Nu putem alege între lacrimi', menită să ne ajute să strângem fonduri pentru a veni în ajutorul a cât mai multor copii care ne solicită. Asociația Telefonul Copilului are nevoie să angajeze mai mulți specialiști — asistenți sociali și psihologi — pregătiți să dea cel mai bun răspuns atât copiilor care au nevoie de ajutor urgent, aflați în diverse situații de abuz, cât și celor aflați în pragul depresiei, speriați, triști sau singuri.

Campania încurajează romanii să trimită un SMS în valoare de 2 Euro la 8840, pentru ca Telefonul Copilului să aibă capacitatea de a răspunde tuturor apelurilor primite, oferind astfel asistență tuturor copiilor care au nevoie de ajutor.

Specialiștii de la Telefonul Copilului sunt confruntați cu nevoia de a face o alegere de fiecare dată când răspund unui apel telefonic, existând mereu riscul ca unul dintre apelurile care rămân în așteptare să vină de la un copil cu probleme mai grave față de ale celui căruia i s-a răspuns. Așadar, de fiecare dată când un specialist răspunde la telefon, hazardul face o alegere neîndurătoare. Astfel, pentru fiecare copil care primește un răspuns la Telefonul Copilului, sunt 2 copii care aud tonul ocupat. Nimeni nu poate să știe cât de urgente sunt problemele copiilor rămași în așteptare, nici cât timp vor rămâne la telefon, nici dacă vor mai suna vreodată. E ca și cum cineva s-ar juca AN-TAN-TE cu lacrimile lor. Iar spotul TV, regizat de Andrei Amărfoaie și produs de MultiMediaEst, surprinde diverse situații de viață în care copiii, lipsiți de vocea unui adult care să-i ghideze, rămân descumpăniți www.telefonulcopilului.ro

'De 13 ani încercăm ca fiecare apel către Telefonul Copilului să primească răspuns. Pentru unii copii, însă, telefonul sună ocupat. Poate vor reveni si ne vor cere din nou ajutorul. Dar uneori nu există a doua șansă. Împreună cu echipa Geometry Global am transpus povestea Telefonului Copilului în ritmul 'an-tan-te', un joc de cuvinte care te trimite înapoi în timp la anii și jocurile copilăriei, dar, totodată, te face să conștientizezi realitatea noastră. La Telefonul Copilului luptăm în fiecare zi ca fiecare copil să aibă șansa de a se juca fericit și azi, și mâine. În fiecare zi. Vrem să lăsăm jocurile copilăriei — cele în care un copil rămâne pe dinafară la fiecare rundă — acolo unde le este locul: în fața blocului, în curte, la școală. Fiecare copil merită și are dreptul să primească ajutor atunci când are nevoie. Cu 2 euro donați la 8840, ne puteți ajuta să ne asigurăm că bucuria copilăriei, departe de abuzuri si durere, poate fi o certitudine a fiecărui copil', declară Cătălina Florea, Director Executiv, Asociația Telefonul Copilului.