27 mai 2022

Aspect nou pentru certificatul de înregistrare, document emis cetățenilor europeni

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Inspectoratul General pentru Imigrări informează cu privire la îmbunătăţirea elementelor de securitate pentru certificatul de înregistrare, document care atestă dreptul de rezidenţă al cetăţenilor Uniunii Europene pe teritoriul României. Titularii documentelor emise trebuie să cunoască faptul că nu sunt necesare demersuri de actualizare a certificatelor, acestea continuă să fie valabile atâta timp cât dreptul la liberă circulaţie este unul valid. Noile documente vor fi oferite atunci când intervin modificări în situaţia personală a titularului sau la expirarea celor anterioare.

Astfel, începând de astăzi, 02 august, conţinutul certificatului de înregistrare, document care atestă dreptul de rezidenţă al cetăţenilor Uniunii Europene/Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene pe teritoriul României, are un nou format.
Modificările au în vedere îmbunătăţirea elementelor de securitate a documentelor, conform cerinţelor Regulamentului (UE) 2019/1157 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019, privind consolidarea securităţii cărţilor de identitate ale cetăţenilor Uniunii şi a documentelor de şedere eliberate cetăţenilor Uniunii şi membrilor de familie ai acestora care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie.

Certificatul de înregistrare este tipărit pe hârtie securizată de dimensiune A5 şi conţine date de identificare şi elemente de securitate care oferă garanţii suplimentare cetăţenilor, asigurându-se un grad de protecţie ridicat împotriva furtului de identitate, iar instituţiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă documentul este titularul datelor de identificare, înscrise pe acesta.

Ca element de noutate, codul ţării format din trei caractere (ROU) se modifică, în sensul că acesta va fi format din două litere (RO) şi va fi tipărit în negativ într-un dreptunghi albastru, înconjurat de 12 stele galbene.

Ca urmare a modificărilor survenite, posesorii documentelor eliberate anterior datei de 02.08.2021, trebuie să cunoască faptul că nu sunt necesare demersuri de actualizare a certificatelor de înregistrare, acestea continuă să fie valabile atâta timp cât dreptul la liberă circulaţie este unul valid. Noile documente vor fi oferite atunci când intervin modificări în situaţia personală a titularului sau la expirarea celor anterioare.