Publicat: 31 Octombrie, 2012 - 10:49

Florin Niedbala cel care a intrat, Marţi, cu un topor într-un oficiu poştal din sectorul 6 al Capitalei şi complicele său au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

 
Florin Niedbala este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, distrugere, lipsire de libertate în mod ilegal, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port ilegal de arme albe.
 
Decizia nu este definitivă, iar cei doi bărbaţi au făcut recurs. 
 
Bărbatul a intrat în Oficiul Poştal nr. 23 din strada Romancierilor, înarmat cu un topor şi un cuţit cu lamă de 20 de centimetri, unde a ameninţat mai multe persoane şi a lipsit de libertate un bărbat şi o femeie. De asemenea, a făcut mai multe pagube materiale.
 
Bărbatul de 34 de ani, din judeţul Vâlcea a provocat scandalul din motive politice, el cere "alipirea României de Moldova" şi "taxe ca în Italia".