21 octombrie 2021

Ateliere de creaţie la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” invită copiii la o călătorie prin tradiţiile de Paşti prin intermediul atelierelor de creaţie pe care le organizează în zilele de sâmbăta 17 şi 24 aprilie 2021. Sărbătoarea Paştilor este o bună ocazie de a cunoaşte obiceiuri, tradiţii, manifestări legate de moştenirea culturală a românilor.

Copiii sunt aşteptaţi să deprindă tehnica încondeierii ouălor, tehnica ţesutului în două iţe şi să confecţioneze obiecte decorative din materiale naturale şi reciclabile – flori presate, lână, seminţe, aţă, lemn, carton. Atelierele se organizează pentru 8 copii / atelier, respectând normele în vigoare.

Costul unui atelier este de 30 de lei/participant şi se poate achita, în ziua atelierului, la casieria muzeului. Materialele necesare sunt asigurate de profesorii coordonatori ai atelierelor.

Detalii suplimentare şi înscrieri, la adresa: relatii.publice@muzeul-satului.ro

CALENDARUL ATELIERELOR

17 aprilie:
orele 11:00 – 12:00 – Bricolaj (5-10 ani)
orele 13:00 – 14:00 – Ouă încondeiate (8-14 ani)

24 aprilie:
orele 11:00 – 12:00 – Ţesut (10-14 ani)
orele 13:00 – 14:00 – Ouă încondeiate (8-14 ani)