Publicat: 1 Decembrie, 2016 - 15:58
Share

ANM a emis o atenționare Cod Galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscolite în zonele de munte, nordul şi centrul ţării valabilă în interval: 01 decembrie, ora 17 – 02 decembrie, ora 08

Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ şi viscolite zonele de munte, nordul şi centrul ţării; 
Zone afectate: conform textului şi hărţii
       În intervalul menţionat, aria ninsorilor va cuprinde treptat toate zonele de munte, precum şi regiunile nordice şi centrale. Îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 20...25 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. 
       Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50...60 km/h şi, mai ales în zona montană înaltă, peste 65...75 km/h, viscolind ninsoarea şi reducând semnificativ vizibilitatea.
       Notă: În Banat şi Crişana se vor semnala precipitaţii mixte, ce vor favoriza, pe arii restrânse, formarea poleiului.