21 septembrie 2021

Atenţionare de călătorie în Grecia

Landing of the passenger plane to the highway at winter evening time.

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau care intenţionează să se deplaseze în R. Elenă că Secretariatul de Stat pentru Protecţie Civilă elen a emis o avertizare referitoare la creşterea riscului privind producerea unor incendii de vegetaţie din cauza temperaturilor ridicate din ultima perioadă, zonele cele mai expuse fiind: Attica, Evia (cu excepţia Skyros), Kythera, Fokida, Fthiotida, Magnisia, Larissa (Sterea şi Tesalia), Achaia, Corint, Argolida, Arkadia şi Lakonia în Peloponez, precum şi pe insula Rodos.

Autorităţile elene recomandă tuturor persoanelor să evite aprinderea focului în aer liber, iar în cazul în care observă un incendiu sau semnele premergătoare producerii unui astfel de dezastru, să apeleze de urgenţă serviciul de pompieri la numărul de telefon 199 şi să transmită detalii în legătură cu locaţia şi punctul exact în care se află apelantul, locaţia incendiului şi direcţia de manifestare/răspândire a acestuia, cât şi tipul de vegetaţie care arde.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că instrucţiuni în limba engleză privind modul de acţiune în caz de incendiu sunt disponibile pe site-ul Secretariatului de Stat pentru Protecţie Civilă din R. Elenă, https://www.civilprotection.gr/en/forest-fires.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106774035) şi Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României în Grecia (+306978996222) şi Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), cu informaţii şi sfaturi de călătorie.