Publicat: 10 Septembrie, 2017 - 14:33
Share

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că anumite regiuni din nordul și centrul țării se confruntă cu fenomene meteorologice intense, caracterizate de precipitații abundente și vânt puternic.

Serviciul de Protecție Civilă italian a anunțat, pentru ziua de 10 septembrie 2017, cod roșu cu pericol de inundații și alunecări de teren în regiunea Liguria, cod portocaliu pentru mai multe regiuni din nordul și centrul Italiei (Toscana, Umbria, Lazio, Veneto, Abruzzo și Molise) și cod galben pentru celelalte regiuni ale țării.

Se recomandă accesarea site-ului Serviciului Meteorologic al Aeronauticii Militare italiene: http://www.meteoam.it/, pentru informații cu privire la starea vremii, actualizate în permanență, precum și site-ul Serviciului de Protecție Civilă: http://www.protezionecivile.gov.it.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://roma.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația 'Călătorește în siguranță' (disponibilă gratuit în 'App Store' și 'Google Play'), care oferă informații și sfaturi de călătorie.