Publicat: 5 Martie, 2015 - 13:27

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români, care se deplasează sau se află deja pe teritoriul Republicii Serbia, cu privire la faptul că pentru data de 5 martie 2015 Institutul de Meteorologie și Hidrologie a emis o avertizare de cod roșu de ploi pentru partea central-vestică a țării.

Se estimează că precipitațiile vor depăși 60 de litri/ mp. Totodată, în partea de sud și sud-est a țării se află în vigoare o avertizare de cod portocaliu de ploi.

Pentru data de 6 martie 2015, autoritățile locale au emis o avertizare de cod portocaliu de ninsori pentru jumătatea sudică a Serbiei, precum și un cod galben de ninsori pentru jumătatea nordică.

În aceste condiții, recomandăm cetățenilor români care călătoresc sau tranzitează teritoriul Republicii Serbia, în intervalul 5 — 6 martie 2015, să conducă prudent, să adapteze viteza la condițiile carosabilului, să aibă autovehiculele echipate cu pneuri de iarnă, să respecte limitele de viteză, iar, anterior efectuării deplasărilor, să se intereseze cu privire la prognoza meteo accesând website-ul http://www.meteoalarm.rs/eng/meteo_alarm.php?ma_datum=2015-03-05.