7 iulie 2022

Au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei

One young person pulled over, looking at the police officer, getting a ticket

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În ultimele 24 de ore, efectivele MAI au intervenit la 4.603 de evenimente, dintre care 2.927 de misiuni au fost circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.676 au fost intervenții în situații de urgență.

Principalele misiuni s-au axat pe salvarea persoanelor, prevenirea și combaterea infracțiunilor, creșterea nivelului de siguranță rutieră și asigurarea climatului de ordine publică.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 865 de posibile infracțiuni, peste 23 % dintre acestea fiind din oficiu.
În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, miercuri, s-au dispus măsuri preventive pentru 67 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 48 de autori în 44 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 132 de autori de infracțiuni care au săvârșit 132 fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 27 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În ultimele 24 de ore au continuat și acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 481 de permise de conducere și au retras 276 de certificate de înmatriculare.

Pe parcursul misiunilor desfășurate la nivel național, polițiștii și jandarmii au constatat 7.476 abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei.

Marți, angajații IGSU au efectuat 157 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 26 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Totodată, au aplicat 704 sancțiuni contravenționale în valoare de 136.500 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.252) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 182 pentru stingerea de incendii, 5 pentru descarcerare.

Pentru aplicarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise 15 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul de urgență „RO-ALERT”.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 4 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 11 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.358 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 41.656 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 421 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 30.1%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 21.972 de mijloace de transport și 87.005 de persoane, dintre care 11.286 de cetățeni ucraineni.

Sursa foto Pixabay