24 ianuarie 2022

Au fost arestate 212 persoane bănuite de trafic de persoane, trafic de minori, spălare de bani, fraudă şi proxenetism

Distribuie pe rețelele tale sociale:

MOBILIZARE LA NIVEL EUROPEAN, PENTRU COMBATEREA TRAFICULUI DE MINORI

Poliţia Română, prin Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, cu sprijinul EUROPOL, a participat, în perioada 8-12 noiembrie a.c., la Zilele Comune de Acţiune la nivel European: EMPACT – Joint Action Days on THB – Sexual Exploitation, dedicate prevenirii şi combaterii traficului de persoane şi de minori în scopul exploatării sexuale.

La nivel european, această mobilizare extinsă a implicat verificarea a peste 147.000 de persoane şi a peste 91.000 de vehicule.

În cadrul ciclului de politici 2018 – 2021 al Uniunii Europene, România, prin intermediul Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, este reprezentată la nivelul EUROPOL, în cadrul ciclului de politici EMPACT, dedicat combaterii traficului de persoane, nu numai din postura de participant, ci şi din cea de co-driver, alături de Austria şi Spania, precum şi de Ţările de Jos – driver.

Astfel, pentru desfăşurarea acestor acţiuni de amploare, în România şi în alte 30 de state, poliţiştii specializaţi în combaterea traficului de persoane au acţionat pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi de minori în scopul exploatării sexuale.

La nivel naţional, poliţişti specializaţi în combaterea traficului de persoane din cadrul Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu D.I.I.C.O.T., alături de reprezentanţi ai altor structuri de poliţie, precum şi ai A.N.I.T.P., I.G.P.F., D.G.A.S.P.C. şi ai Poliţiei Locale, au desfăşurat acţiuni de prevenire cu un grad sporit de vizibilitate, dar şi operaţiuni de culegere de informaţii şi urmărire a indicatorilor de trafic sau de risc, la punctele de frontieră.

Echipele multidisciplinare au acţionat, în scop preventiv, prin activităţi de creştere a gradului de conştientizare, dar şi în scopul identificării de potenţiale victime ale traficului de persoane şi traficului de minori, care călătoresc către principalele state de destinaţie.

Astfel, au fost efectuate controale, verificări şi legitimări, au fost afişate materiale informative şi au fost împărţite pliante cu informaţii cu caracter preventiv în principalele puncte de trecere a frontierei şi în diverse localităţi din ţară: 14 puncte de trecere a frontierei, 9 aeroporturi, 7 gări, 8 autogări cu plecări internaţionale.

De asemenea, au fost desfăşurate activităţi cu caracter preventiv-informativ în 5 licee (în format online) şi într-un centru comercial din Cluj-Napoca.

Au fost verificate peste 8.000 de persoane, peste 2.000 de autovehicule, fiind efectuate verificări şi controale în zone din 8 judeţe.

Totodată, au fost desfăşurate 3 acţiuni operative, cu 12 percheziţii, în dosare de trafic de persoane cu caracter transfrontalier, fiind arestate preventiv 3 persoane, identificate alte 7 persoane bănuite de comiterea infracţiunii de trafic de persoane, precum şi 11 potenţiale victime (10 majore şi una minoră).

La nivel internaţional, această mobilizare extinsă a implicat verificarea a peste 147.668 de persoane şi a peste 91.856 de vehicule.

În perioada vizată, au fost arestate 212 persoane bănuite de trafic de persoane, trafic de minori, spălare de bani, fraudă şi proxenetism.

În total, au fost identificate 650 de potenţiale victime ale traficului de persoane şi minori.

* * *

Acţiunea, care face parte din Planul de acţiune operaţional EMPACT privind traficul de fiinţe umane pentru anul 2021, a vizat efectuarea deopotrivă de acţiuni de prevenire, cu un grad sporit de vizibilitate, dar şi operaţiuni de culegere de informaţii şi urmărire a indicatorilor de trafic/de risc la punctele de frontieră.

Ea a avut şi rolul de a creşte gradul de conştientizare asupra acestui gen de infracţiuni şi de informare.

Europol a sprijinit investigaţiile şi a facilitat schimbul de informaţii între state, pentru verificarea în timp real a informaţiilor generate în acest domeniu.