Publicat: 26 Noiembrie, 2015 - 15:11
Share

În baza Planului general de măsuri pentru siguranță a cetățeanului, aprobat de Ministrul Afacerilor Interne, Petre TOBĂ, conducerea Poliției Române a dispus intensificarea acțiunilor pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în pragul sărbătorilor de iarnă.

Sute de polițiști acționează în toată țara, pentru combaterea și prevenirea ilegalităților în domeniul comerțului cu jucării, mărfuri alimentare, legume, fructe, băuturi alcoolice, precum și produse ornamentale specifice sărbătorilor de iarnă.

Polițiștii de investigare a criminalității economice, ordine publică, rutieră și transporturi, polițiști de acțiuni speciale sunt angrenați în verificarea respectării normelor referitoare la plata T.V.A. intracomunitară, concordanța între stocurile scriptice și faptice, documentele de proveniență a mărfurilor, respectarea prevederilor legale în întocmirea documentelor fiscale și contabile, respectarea condițiilor de depozitare și comercializare a mărfurilor alimentare.

Încă de la primele ore ale dimineții, polițiștii care au acționat în București, sub coordonarea Direcției de Investigarea Criminalității Economice — I.G.P.R., au fost ridicate peste 130 de kilograme de icre congelate, fără documente de proveniență, un somon de 5 kilograme, impropriu la consum, file de hering, vândut ca file de scrumbie, de peste 30 de kilograme.

De asemenea, la Argeș a fost găsit un autocamion care transporta 8 tone de tablă de aluminiu. Existând suspiciuni despre o eventuală proveniență intracomunitară a mărfii, s-a întocmit dosar penal pentru înșelăciune.

La Giurgiu, a fost oprit un autocar înmatriculat în Turcia, cu 200 de recipiente de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute și 350 de articole de îmbrăcăminte purtând însemnele unor mărci protejate. 3 bărbați au fost duși la audieri.

În prag de sărbători și în alergătura după cumpărături, POLIȚIA ROMÂNĂ vă recomandă să nu vă lăsați amăgiți de chilipiruri, Anumite produse contrafăcute vă pun în pericol sănătatea.
ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE