Publicat: 19 Februarie, 2017 - 14:55
Share

Anul trecut, în urma acțiunilor desfășurate pentru protejarea fondului piscicol, au fost confiscate peste 31 de tone de pește, o jumătate de tonă de icre și peste 4.200 de unelte de pescuit. La nivel național, comparativ cu anul 2015, infracționalitatea sesizată în domeniul piscicol a scăzut cu 38,2%.

În anul 2016, sub coordonarea Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.

Astfel, au fost organizate 3.445 de acțiuni și 6.900 de controale, fiind verificate 1.574 de societăți comerciale, 554 de amenajări piscicole și asociații de profil, precum și 8.750 de mijloace de transport auto și navale.

În urma acestor activități au fost confiscate aproape 31 de tone de pește, circa o jumătate de tonă de icre, 4.224 de unelte de pescuit, 94 de ambarcațiuni, 44 de motoare de ambarcațiuni și 10 autovehicule.

La nivel național, comparativ cu anul 2015, infracționalitatea sesizată în domeniul piscicol a scăzut cu 38,2%. Comunicat de presă - IGPR