29 iunie 2022

Au fost eliberaţi cei doi jurnalişti reținuți de forțele de securitate transnistrene!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Comunicat de presă privind eliberarea, ca urmare a demersurilor MAE, a doi jurnaliști români, reținuți de forțele de securitate transnistrene

În seara zilei de 10 mai 2022, Ministerul Afacerilor Externe a fost informat cu privire la faptul că doi jurnaliști români, prezenți în interes profesional în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, nu mai pot fi contactați de către redacție, aceștia fiind – așa cum s-a aflat ulterior – reținuți de forțele de securitate ale așa-ziselor „autorități” transnistrene.

Ca urmare a dispoziției ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, Ambasada României la Chișinău a întreprins în regim de urgență demersuri pe multiple canale, inclusiv pe lângă autoritățile competente ale Republicii Moldova și Misiunea în Republica Moldova a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, fiind obținută, după doar câteva ore, eliberarea celor doi jurnaliști. Aceștia au fost însoțiți, în condiții de securitate, spre capitala Chișinău, unde se află în siguranță, urmând să se întoarcă în România în perioada următoare.

MAE informează că Centrala MAE și misiunea diplomatică română de la Chișinău nu au fost informate în prealabil despre intenția celor doi jurnaliști de a se deplasa în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, în condițiile în care, recent, așa-zisele „autorități” transnistrene au impus o interdicție de intrare a jurnaliștilor străini în teritoriul controlat de acestea, la care se adaugă contextul recentelor incidente înregistrate, în circumstanțe încă neclare, în această regiune (a se vedea comunicatul MAE din data de 26 aprilie – https://www.mae.ro/node/58498).

MAE adresează mulțumiri deosebite autorităților Republicii Moldova și celorlalte autorități române implicate pentru acțiunea promptă și eficientă care, alături de demersurile MAE, prin Ambasada României la Chișinău, au condus la eliberarea celor doi jurnaliști români.

Cu acest prilej, MAE adresează rugămintea jurnaliștilor interesați să se deplaseze în regiunea transnistreană a Republicii Moldova să contacteze MAE în prealabil și să evite deplasarea în perioada următoare.

Sursa foto: MAE