Publicat: 25 August, 2019 - 10:51
Corespondență din Brașov de la Dumitru Bujdoiu

i a fost și seara a treia, de gală, a Festivalului Internațional “ Cerbul de Aur “-2019. O seară fantastică, ( să nu ne ferim de epitete, când “ se merită “ ).
Au plecat Cerbii. Doi, spre Nord, în Lituania și Letonia, aproape de renii lui Moș Crăciun,
în Laponia, altul, mai aproape de Carpați, în Austria, și cel mai încoronat, cel de aur,spre Sud, în Italia. Să nu fim triști, că mai vin asemenea serbări și pentru cântăreții noștri. Sau, cum bine
zicea mucalitul spectator, pensionar sexagenar, Eugen Oprea : “ Pleacă cerbii-  adevărați, dar rămân și alți fârtați, ajutați de doamnele, să le crească...coarnele “.
    Dar iată lista completă a premianților : marele trofeu, “ Cerbul de Aur “ a fost câștigat
de cântăreața și compozitoarea italiană Eliza G ( Gariotta ), cu melodia proprie  “ Altro
che favole“, primul ei single în limba italiană, cu care a ajuns în această primăvară până
în semifinalele concursului muzical “ The Voice Italy “, și cu piesa românească
“ Creioane colorate “, interpretări pentru care a primit, odată cu trofeul și 25000 euro ;
apoi, premiul I a revenit concurentei austriece Sara de Blue ( 15000 euro), premiul al
doilea și l-a însușit Ralfs Eilands, din Letonia ( 10000 euro) și pe locul al treilea pe podium s-a suit Monika Marija din Lituania ( 5000 euro ). Publicul a votat pe românul,
era și de așteptat, Florin Răduță, ( 2500 euro ), jurnaliștii acreditați ( eu n-am avut acest noroc, poate la anu și la...mulți ani ) au ales-o pe Syuzanna Melqonyan din Armenia ( 2500 euro ),iar TVR și
Radio-România au preferat pe Alfie Arcui, din Australia ( 2000 euro ), care s-a descurcat cam greu cu limba română. Premii frumușele,la care s-a mai adăugat și cazarea. Ca să nu mai vorbim de plusul de prestigiu câștigat în CV- ul lor artistic.
    La cea de a treia noapte a festivalului, și cea mai bogată - nu mă refer la premii -
au contribuit Loredana, cu un show inspirat scenografic și muzical, pe urmele lui
Queen, artista belgiano-franceză Victor Laszlo , membră si a juriului,  și, desigur
Corina Chiriac, aniversând prin cântec patru decenii de televiziune în culori,când a lansat show-ul “ Eu sunt Corina “, regizat de marele om de televiziune Tudor Vornicu.
    O bucurie deosebită a adus spectatorilor și telespectatorilor renumitul artist irlandez
Ronan Keating, care a electrizat scena, i-a ridicat în picioare pe spectatori, care au
cântat cu el și l-au aplaudat îndelung. Vestitul cântăreț,fost lider al trupei Boyzone, pe lângă apropierea de public și mulțumirile făcute pentru primire și ospitalitate, a ținut să ironizeze, pe bună dreptate, faptul că a pierdut mai mult timp cu transportul greoi de la
Otopeni la Brașov, decât din Irlanda la București. Un “ bravo - ghiont “ pentru toți
politicienii mincinoși ai României post-revoluționare ! Vrem nu vrem ajungem tot la politică.Dar să o lăsam în cloaca ei și să vedem ce...vedem în ultima seară a Festivalului
   Va fi,desigur,încă o noapte magnifică, o sărbătoare a folclorului românesc,susținută de cei mai renumiți și iubiți cântăreți ,în frunte cu veterana Gabi Luncă. Staruri ale
muzicii populare și lăutărești, tarafuri și soliști de renume, prezentați de Iuliana Tudor, vor încheia o frumoasă sărbătoare cea a intrat în tradiția românilor.
    La final, se cade să apreciem efortul organizatorilor, TVR și edililor brașoveni, să le mulțumim pentru clipele minunate pe care ni le-au dăruit,clipe care ne-au făcut să mai uităm de necazurile cotidiene, și să le dăruim și noi felicitări,aplauze și s-o țină tot așa
La cât mai Mulți Ani !
    Dumitru Bujdoiu
 

Tag-uri Institutii: