27 octombrie 2021

Audrey Azoulay: UNESCO este foarte fericit să sărbătorească alături cei 65 de ani de prietenie şi cooperare care ne leagă de România

Distribuie pe rețelele tale sociale:

 

Peste 100 de ambasadori şi diplomaţi acreditaţi la UNESCO prezenţi în publicul concertului de la Paris ce a marcat 65 de ani de la aderarea României la UNESCO

La împlinirea a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO, Delegaţia permanentă a României la UNESCO, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Paris, a organizat la Marea sală UNESCO, pe 5 octombrie, un Concert de gală extraordinar susţinut de ansamblul Violoncellissimo, la care au participat directoarea generală UNESCO, doamna Audrey Azoulay, ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu şi numeroşi diplomaţi acreditaţi la UNESCO, înalte oficialităţi ale acestei organizaţii, precum şi personalităţi culturale române şi franceze, istorica sală fiind arhiplină cu această ocazie, pentru prima dată după o lungă perioadă de tăcere, iar concertul putând fi urmărit online şi de publicul larg, pe webcast-ul oficial UNESCO.

Doamna Audrey Azoulay, director general UNESCO, declara referitor la momentul aniversar: „UNESCO este foarte fericit să sărbătorească alături de voi cei 65 de ani de prietenie şi cooperare care ne leagă de România. Aceşti 65 de ani de istorie comună formează o carte frumoasă în care mai avem multe capitole frumoase de scris. Această poveste ne obligă să rămânem fideli idealurilor fondatorilor noştri, pentru a construi cu adevărat apărarea păcii în mintea oamenilor. Aşadar, vă doresc şi ne dorim o aniversare foarte fericită.”

În acelaşi context, domnul Bogdan Aurescu, ministrul de externe al României, a declarat: „Prin aderarea la UNESCO acum 65 de ani, România şi-a consolidat prezenţa într-un spaţiu larg de dialog privind cooperarea internaţională pentru educaţie, ştiinţă şi cultură, în care rolul UNESCO a căpătat o importanţă fără precedent. Astfel, în contextul internaţional dificil prin care trecem astăzi, multilateralismul a redobândit o importanţă majoră în deciziile de reconstrucţie a lumii. Iar reafirmarea ataşamentului României faţă de principiile Naţiunilor Unite şi ale UNESCO a devenit în mod natural o constantă în acţiunile noastre diplomatice şi culturale externe”.

Excelenţa sa, Simona-Mirela Miculescu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României la UNESCO declara: „Organizarea acestui concert extraordinar a fost o provocare pentru noi, aceea de a reitera, fără echivoc, ataşamentul profund al ţării noastre la multilateralism şi la valorile specifice UNESCO, cum ar fi cultura păcii şi a diversităţii expresiilor culturale. Am ţinut să marcăm astfel şi Ziua Internaţională a Profesorilor, pe care o sărbătorim tot astăzi. Şi mă bucur că am putut prezenta distinsului auditoriu de la UNESCO un profesor foarte special, maestrul Marin Cazacu, fondatorul şi mentorul ansamblului Violoncellissimo, un virtuoz, dar şi un creator de talente remarcabile, care ne-au oferit o seară memorabilă, savuroasă şi încântătoare.”

Profesorul şi violoncelistul Marin Cazacu şi ansamblul Violoncellissimo au entuziasmat publicul aflat în marea sală UNESCO, propunând o incursiune sonoră în lumea violoncelului prin intermediul unui repertoriu divers şi spectaculos, de la clasic la contemporan, sub genericul „De la baroc la rock”. Spectatorii au avut ocazia de a-i aplauda pe unii dintre cei mai buni violoncelişti din România, dar şi rezultatele extraordinare la care duce excelenta relaţie dintre maestru şi discipoli. O familie compusă din muzicieni – elevii şi studenţii maestrului Cazacu – familie cu un număr de membri în permanentă modificare, Violoncellissimo poate aduce pe scenă de la 4 la 100 de violoncelişti, într-o formulă flexibilă şi mereu surprinzătoare.

Concertul de la Paris a fost organizat de Delegaţia permanentă a României la UNESCO, cu sprijinul ICR Paris