1 iulie 2022

AUR cere demiterea ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În ultimele zile au avut loc mai multe evenimente grave care au dezvăluit incapacitatea M.A.I. de a asigura ordinea publică, domnia legii și siguranța cetățenilor, dintre care amintim:

• Un șofer de microbuz a fost omorât foarte aproape de sediul poliției, al parchetului și judecătoriei din Bolintin Vale, jud. Giurgiu.
• Un agent de poliție a accidentat doi copii pe trecerea de pietoni. Unul a murit și, în timp ce-și dădea ultima suflare, polițistul i-a întors trupul cu piciorul, într-un ultim gest care sintetizează dezumanizarea
• Recent, șeful poliției din Poiana Sibiului a fost arestat, infracțiunile acestuia având loc ani la rândul, fără ca superiorii săi din MAI să ia măsuri.

„Domnul Bode a pus umărul la umilirea, deprofesionalizarea și ridiculizarea Poliției Române. Invocând molima, cei aflați la putere au deturnat grav rolul fundamental al forțelor de ordine, îndreptându-le împotriva propriilor cetățeni, prin măsuri absurde, ori spre misiuni total nepotrivite cu atribuțiile lor. Polițiștii au fost puși să vâneze bătrâni fără mască sau care vând pătrunjel pe trotuar, să fie paznicii unor instituții sau să verifice tipul și compoziția măștilor”, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.

„Avem o instituție care se cheamă Poliția Română, dar care este pusă să acționeze împotriva românilor. Este revoltător ce se întâmplă la vârful statului român. Ministrul Energiei face tot ce poate pentru ca prețurile la energie să crească astronomic, afectând firmele și cetățenii, în timp ce ministrul de Interne îi pune pe polițiști să alerge după măști, în loc să asigure protecția cetățenilor și să combată infracționalitatea. Fie cineva subminează statul român din interior, fie la vârful instituțiilor au fost impuși niște oameni total nepregătiți profesional, ceea ce este cam același lucru ”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.

Tot mai desele deficiențe în asigurarea siguranței cetățenilor au loc pe fondul lipsei de predictibilitate în instituțiile M.A.I., al crizei de autoritate, al conducerii defectuoase, al deficitului cronic de personal și lipsei de pregătire și experiență a forțelor de poliție. Având în vedere aceste lucruri, A.U.R. consideră că se impune demiterea lui Lucian Bode.