17 septembrie 2021

AUR cere preşedintelui Iohannis să-l graţieze neîntârziat pe Matei Strugurel

Distribuie pe rețelele tale sociale:

AUR cere preşedintelui Iohannis să-l graţieze neîntârziat pe Matei Strugurel, iar Consiliului Superior al Magistraturii să se autosesizeze în acest caz

Un cetăţean român cu handicap psihic a fost condamnat la un an de închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în condiţiile în care testele COVID i-au ieşit negative.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) cere Consiliului Superior al Magistraturii să se sesizeze din oficiu cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul în care Curtea de Apel Ploieşti a instrumentat şi soluţionat cauza penală avându-l drept subiect pe cetăţeanul român Matei Strugurel, afectat de un handicap psihic. De asemenea, AUR solicită preşedintelui Klaus Iohannis să acorde neîntârziat graţierea individuală lui Matei Strugurel.

„Matei Strugurel, cetăţean român cu handicap psihic, care, până la vârsta de 21 de ani, a fost în grija statului, a fugit din spital înainte ca medicii să afle rezultatul testului COVID. Testul era negativ. Sărmanul om declarase că i-a fost frică să nu ia COVID din spital, el fiind şi bolnav de TBC. Procurorii i-au deschis dosar penal, iar ce a urmat, depăşeşte puterea noastră de înţelegere. Este rolul CSM, prin Inspecţia Judiciară, să verifice ce s-a întâmplat în acest caz halucinant”, a declarat deputatul George Simion, copreşedinte AUR.

„Un amărât a fost condamnat pe nedrept la un an de închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor, revoltând opinia publică din România. Mai mulţi jurişti susţin că în acest caz au fost săvârşite erori de la un capăt la altul al cercetării şi procesului. Atât circumstanţele personale, cât şi lipsa consecinţelor reale ale faptei impuneau renunţarea la urmărirea penală a acestui biet om. Atragem atenţia că este nevoie de o reformă reală a sistemului judiciar, care să facă Dreptate pentru România şi pentru români”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR.