17 octombrie 2021

AUR: Opriţi înstrăinarea Salrom!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) atrage atenţia cu maximă preocupare asupra opţiunilor economice contrare interesului naţional ale Cabinetului Cîţu.

Potrivit Constituţiei României, „Bogăţiile de interes public ale subsolului, () de interes naţional () fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”, iar „Statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică”. Contrar acestor prevederi fără echivoc, Guvernul Cîţu urmăreşte o vânzare mascată a Societăţii Naţionale a Sării, Salrom SA, prin „prin atragerea de investitori străini”, după cum a precizat recent ministrul USR al Economiei, Claudiu Năsui.

Obiectul de activitate al Salrom SA este exploatarea şi comercializarea a două dintre cele mai preţioase resurse naturale ale României – sarea şi grafitul. Salrom SA a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 251,2 milioane lei şi un profit net de 11,4 milioane lei. În pofida acestor bune rezultate, Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a impus schimbări majore şi discutabile la nivelul Consiliului de Administraţie al Salrom şi a titularizat-o la conducerea executivă pe auditorul financiar Alina Prahoveanu, a cărei societate, OFIN CONSULTING SRL, oferă consultanţă pentru mai multe firme private care pot avea relevanţă de control pentru anumite institutii ale statului.

Procedural, recrutarea CEO-ului Salrom nu a respectat formatul unui anunţ de angajare pentru o companie de stat de interes naţional şi nici criteriile OUG 109/2011. Toate aceste schimbări au fost operate fără vreo consultare cu reprezentanţii celor peste 1.500 de angajaţi ai Companiei, care au făcut numeroase demersuri oficiale în acest sens.

„Obiectivul concret al întregii operaţiuni este diminuarea performanţelor economice ale Salrom SA în aşa fel încât la listarea pe bursă preţul acţiunilor să fie cât mai mic, iar statul român să piardă de facto controlul actualei sale participaţii majoritare”, a declarat deputatul George Simion, co-preşedinte AUR.

„Programatic, Alianţa pentru Unirea Românilor este pentru o economie de piaţă liberă. Ne-am asumat, în acelaşi timp, şi misiunea de a proteja şi promova exploatarea sustenabilă a resurselor naţionale. Or, constatăm că prin manevre de genul celor de la Societatea Naţională a Sării, Salrom SA, în România continuă, pas cu pas, jefuirea avuţiei naţionale”, a precizat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR.

Comunicat de presă – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR)