21 septembrie 2021

AUR: Traseul către un super-stat federal european este un traseu către o trădare a dorinței părinților fondatori ai Uniunii

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În contextul „Declarației comune privind viitorul Europei” asumate de principalele formațiuni politice de orientare suveranist-conservatoare cu reprezentare în Parlamentul European, Alianța pentru Unirea Românilor își manifestă fără echivoc susținerea față de valorile, principiile și obiectivele, așa cum au fost exprimate în Declarația amintită anterior.

Conform unei scrisori deschise semnate de copreședinții AUR, George Simion și Claudiu Târziu, „traseul către un super-stat federal european este un traseu către o trădare a dorinței părinților fondatori ai Uniunii. Popoarele care au decis să se unească într-un proiect comun n-au dorit un imperiu care să le impună legi contrare propriei identități în răspărul dorinței și tradiției lor. Popoarele celor 27 de state membre sunt inima acestui proiect și ele nu pot fi șterse de o birocrație instituțională în numele unei culturi a anulării (cancel culture). Uniunea se îndepărtează tot mai mult de voința acestor popoare, în favoarea unei mici pseudo-elite ce-și urmărește propria agendă ideologică.”

De asemenea, liderii AUR consideră că, „în fața provocărilor cu care ne confruntăm, unirea forțelor politice europene conservatoare este mai necesară ca oricând. Împărtășim viziunea partidelor semnatare și credem că e necesar să ne coordonăm acțiunea politică și să ne afirmăm credința într-un viitor european comun modelat potrivit acestei viziuni, care este cea a părinților fondatori ai Uniunii: Europa națiunilor.”

În consonanță cu textul Declarației partidelor conservatoare europene, reprezentanții Alianței pentru Unirea Românilor își exprimă neîncrederea în superstatul european în plină formare, fondat pe maximalisme utopice de tip federalist. În acest sens, AUR afirmă că „viitorul aparține „adevăratei Europe”: o Europă a patriilor care-și recunoaște și prețuiește moștenirea iudeo-creștină, o Europă a statelor-națiuni care nu cedează decât porțiuni limitate de suveranitate instituțiilor europene, dar își păstrează dreptul de a decide, pe principiul subsidiarității, în domenii importante.”

Deși nu are – încă – reprezentanți în Parlamentul European, Alianța pentru Unirea Românilor se află în plin proces de aderare la Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR).

AUR SE ALĂTURĂ DECLARAȚIEI DESPRE VIITORUL EUROPEI

Ca partid cu orientare patriotică, suveranistă, conservatoare, aflat în plin proces de afiliere la Partidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, Alianța pentru Unirea Românilor susține Declarația comună a partidelor europene conservatoare vizând necesitatea unei reforme a Uniunii Europene.

Traseul către un super-stat federal european este un traseu către o trădare a dorinței părinților fondatori ai Uniunii. Uniunea s-a născut din dorința de pace și cooperare a națiunilor unei Europe pustiite de al doilea război mondial. Formată din țări deopotrivă devastate de război, care doreau să colaboreze sincer în beneficiul reciproc, ea n-a fost gândită ca o federație care să abolească suveranitatea națiunilor membre.

Popoarele care au decis să se unească într-un proiect comun n-au dorit un imperiu care să le impună legi contrare propriei identități, în răspărul dorinței și tradiției lor. Popoarele celor 27 de state membre sunt inima acestui proiect și ele nu pot fi șterse de o birocrație instituțională în numele unei culturi a anulării (cancelculture). Uniunea se îndepărtează tot mai mult de voința acestor popoare, în favoarea unei mici pseudo-elite ce-și urmărește propria agendă ideologică.

Considerăm că, în fața provocărilor cu care ne confruntăm, unirea forțelor politice europene conservatoare este mai necesară ca oricând. Împărtășim viziunea partidelor semnatare și credem că e necesar să ne coordonăm acțiunea politică și să ne afirmăm credința într-un viitor european comun modelat potrivit acestei viziuni, care este cea a părinților fondatori ai Uniunii: Europa națiunilor.

Nu credem într-un viitor superstat european, fondat pe maximalisme utopice de tip federalist. Respingem dictatura „falsei Europe” (în termenii Declarației de la Paris din 2017 – „O Europă în care putem crede”) și afirmăm că viitorul aparține „adevăratei Europe”: o Europă a patriilor care-și recunoaște și prețuiește moștenirea iudeo-creștină, o Europă a statelor-națiuni care nu cedează decât porțiuni limitate de suveranitate instituțiilor europene, dar își păstrează dreptul de a decide, pe principiul subsidiarității, în domenii importante.

Într-adevăr, Europa este fragilă și se confruntă cu o gravă criză demografică, dar soluția dezastrului demografic este politica socială care încurajează căsătoria, nașterea și creșterea copiilor, nu amestecul etnic forțat și imigrația afro-asiatică necontrolată. Un imigrant ce refuză asimilarea și integrarea în societatea în care a ales să trăiască vine cu mentalitate de colonist și cuceritor. A renunța la propriile noastre credințe și tradiții pentru a nu-i ofensa pe migranți este o politică publică pe cât de corectă politic pe atât de greșită. Și întrucât, așa cum arată experiența, politicile de asimilare nu pot reuși din pricina acestui refuz, a nu reduce drastic cotele de imigrare din acele regiuni ar echivala cu o sinucidere culturală a Europei, cu riscul extincției popoarelor autohtone. Pe de altă parte, avantajele liberei circulații în interiorul spațiului Shengen și al UE în general trebuie însoțite de principiul suportării comune a responsabilității și costurilor controlului eficace al frontierelor externe ale Uniunii.

Este momentul ca dreapta conservatoare să lase deoparte orice competiție sau rivalitate născută din orgolii, calcule sau ambiții legate de o repoziționare mai avantajoasă pe eșichierul politic european. E mai constructiv să ne unim eforturile pentru a reflecta împreună asupra acestui viitor, a participa la definirea proiectului comun, a ne asuma responsabilitatea pentru el în lumina valorilor comune și a trasa conturul unei acțiuni concertate.

Dorim o Europă a progresului real, nu a progresismului corect politic. Nu dorim să vedem Europa continuând să evolueze în direcția unei anarhice „societăți deschise”, a unei tiranii ideologice implementate prin măsuri coercitive, politici și retorici publice marcate de propagandă radical-globalistă, toleranță represivă și cultură a refuzului auto-distructiv.

Declarația Comună privind Conferința asupra Viitorului Europei, aprobată de Consiliul European în martie 2021, documentul de poziție agreat în Comitetul Reprezentanților Permanenți în februarie 2021 și Noua Agendă Strategică a UE 2019-2024 menționează valorile fundamentale ale UE, așa cum sunt definite în Tratatele Uniunii și Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale, dar ocolesc tocmai principiile care constituie în realitate sufletul și identitatea profundă a Europei. Aceste carențe trebuie corectate. Susținem inclusiv prevederea din Declarație privind necesitatea convenirii prin consens a unei liste a competențelor inviolabile ale statelor membre UE și a unui mecanism adecvat de protejare a lor, cu participarea Curților Constituționale naționale.

Europa reală este o comunitate de națiuni. Dacă Uniunea suferă de un deficit democratic cronic, este pentru că vocea cetățenilor acestor națiuni este înăbușită de un cor opresiv de tehnocrați și birocrați supra-naționali care au instituit un monopol de facto asupra discursului dominant, în numele unor clișee și dogme post-naționale, post-culturale și post-creștine. Acest cor folosește limbajul completei imanentizări a tuturor sensurilor din cultura secularistă dominantă, înscriindu-se într-un peisaj moral radical secularizat, redus exclusiv la orizontul finitului și al imanentului și privit ca de la sine înțeles. În această paradigmă marcată de presupozițiile părtinitoare ale stângii radicale, alegerile morale devin simple alegeri de stil de viață, mediile de informare și rețelele sociale – simple canale de îndoctrinare ideologică, iar instituțiile europene – instrumente de impunere a ideologiilor stângiste radicale.

Duplicitatea stângii radicale se cuvine expusă. Deși camuflat sub veșminte multiculturale și găunos umanitare și invocând simulacre eco-justițiare quasi-mistice și imperative de marketing verde, establishmentul stângist radical își apără de fapt propria putere arogantă susținută de o paradoxală conivență cu interesele uriașelor corporații supra-naționale. Vocabularul inclusivist nu alimentează decât inclusivismul consumerist, stânga culturală neomarxistă fuzionează cu extrema dreaptă economică neoliberală într-o societate unde totul e de vânzare, iar mega-corporațiile și piața dictează totul.

Declarația pe care o susținem a fost inițiată de partide cu reprezentare în Parlamentul UE. AUR nu are încă membri în legislativul european, dar susține valorile, principiile și obiectivele enunțate în declarație. Din 2024 vom avea reprezentanți în PE și cu noi alături polul conservator va fi mai puternic.

 

CO-PRESIDENT CO-PRESIDENT
The Alliance for the Unity
of Romanians

George SIMION The Alliance for the Unity
of Romanians

Claudiu TÂRZIU