7 decembrie 2021

Redactia AMOS News

Termoenergetica cere majorarea cu peste 85% a prețului de distribuție și transport a energiei termice de Catiușa Ivanov     HotNews.ro Marţi, 2 noiembrie 2021, 7:52 Actualitate | Administratie Locala FacebookTwitterEmailMai multe…12 Calorifer cu repartitor Foto: Agerpres Termoenergetica, furnizorul de agent termic din Capitală, cere majorarea tarifului de distribuție și transport a energiei termice cu peste 85%, potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro. Tariful actual este 220 lei fără TVA, iar majorarea cerută trebuie aprobată de ANRE. Acestei majorări se adaugă și majorarea cu 86% a prețului de producție a gigacaloriei de la 206 la 329 lei plus TVA pentru ELCEN, deja aprobată de ANRE, astfel că per total prețul pe gigacalorie ar putea ajunge undeva la 740 lei fără TVA, circa 900 de lei cu TVA 19%. PUBLICITATE După electricitate și gaz, urmează gigacaloria. Creștere de peste 85% Potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro, Termoenergetica cere majorarea tarifului la distribuție și transport deoarece pierderile pe rețea au crescut, ajungând la 2.200.000 l/h în 2020 (în 2021 se calculează și se stabilesc pierderile pe 2020), dar și în contextul în care prețul de producere a gigacaloriei a crescut cu 86%. Astfel, Termoenergetica plătește mai scump pierderile, iar asta se vede pe factură. Prețul gigacaloriei, subvenționat de Primăria Capitalei. Cum se calculează factura Deocamdată, nu se știe cât va plăti populația, deoarece, după aprobarea tarifului pentru transport și distribuție, Primăria Capitalei și Consiliul General vor stabili cât la sută din această creștere vor subvenționa. Primarul general, Nicușor Dan, a declarat vinerea trecută că nu promite că va subvenționa integral majorarea tarifului, dar în cel mai rău caz se va menține raportul de o treime plătește populația și două treimi primăria. Dacă acum populația plătește 163 pe gigacalorie,TVA inclus, iar restul de până la 506 lei subvenționează Primăria, dacă gigacaloria va ajunge undeva la 900 lei, cetățenii vor plăti în jur de 300 lei/gigacalorie. În medie, un apartament cu două camere consumă iarna în jur de două gigacalorii pe lună. La un preț al gigacaloriei de 900 de lei, din care subvenția Primăriei este de 600 lei, iar 300 de lei plătește cetățeanul, factura ajunge undeva la 600 lei/lună. TVA-ul la energie termică este 19%. Potrivit unei legi aprobate în această vară, de anul viitor, TVA-ul va fi de 5% pentru producția și transportul de energie termică, ceea ce va mai scădea costurile. Fără ajutor de la Guvern, subvenția la căldură ar putea ajunge la 1,8 miliarde lei În funcție de cât la sută din creșterea tarifului la gigacalorie va decide municipalitatea să subvenționeze, banii pe care instituția îi va aloca din buget pentru subvenție vor crește considerabil: de la 950 milioane lei în prezent până la 1,4 miliarde lei în scenariul în care se păstrează această proporție de o treime populația/două treimi Primăria și TVA 5% la energia termică și 1,8 miliarde lei în condițiile în care va subvenționa integral creșterea de tarif. Reamintim că Primăria Capitalei are în 2021 un buget de circa 6 miliarde lei, iar dacă adăugăm și subvenția la transport, circa 1 miliard de lei, subvențiile consumă aproape jumătate din bugetul orașului și nu prea mai rămân bani pentru investiții. Primarii din orașele cu sisteme centralizate de încălzire au cerut ajutorul Guvernului pentru a trece iarna, ultima întâlnire cu premierul Florin Cîțu având loc în această seară, iar acesta a promis că statul va subvenționa o parte din gigacalorie în această iarnă, însă deocamdată nu se știe cu cât și câți bani va primi fiecare oraș. În funcție de banii primiți, presiunea pe bugetele autorităților locale va fi redusă.

Termoenergetica, furnizorul de agent termic din Capitală, cere majorarea tarifului de distribuție și transport a…