Publicat: 18 Iulie, 2015 - 12:16

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnat contractele pentru ridicarea a șase benzinării pe trei loturi ale autostrăzilor din vestul ţării.

Acum că s-a deschis şi şoseaua rapidă între Nădlac şi Ungaria, şoferii care pornesc de lângă Timişoara, pe A1, şi vor să ajungă în ţara vecină au de parcurs peste 90 de kilometri. Pe traseu nu există însă nicio benzinărie, dar asta se va schimba.

Iar după alţi 40 de kilometri vor mai fi alte două staţii de alimentare, pentru că aşa impun regulile europene. Apoi vine rândul şoselei dintre Timişoara şi Arad.

Astfel, şoferii nu vor mai fi nevoiţi să îşi facă griji dacă uită să facă plinul înainte de a porni la drum.

Odată cu semnarea acestui contract, dar şi a celor care vor urma, consider că am făcut un pas înainte pentru asigurarea serviciilor necesare (...) Termenul de finalizare al acestora, conform contractului, este luna octombrie 2015”, spune directorul CNADNR, Narcis Neaga.

Noi staţii de alimentare vor aparea şi pe şoselele rapide dintre Lugoj şi Deva, Deva şi Orăştie, Orăştie şi Sibiu, precum şi între Medgidia şi Constanţa.