30 ianuarie 2023

Aviz favorabil al Comisiei Europene privind suspendarea temporară a distribuției în afara țării a anumitor medicamente din categoria antibiotice și antitermice cu administrare orală

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Comisia Europeană a avizat favorabil solicitarea României privind adoptarea în procedură de urgență a suspendării temporare a distribuției în afara țării a anumitor medicamente din categoria antibiotice și antitermice cu administrare orală.

Măsura este una cu caracter temporar, se va aplica pe o perioadă de trei luni, în contextul situației epidemiologice actuale și este menită să asigure continuitatea disponibilității acestor medicamente pentru pacienții români.

Măsura nu afectează exportul medicamentelor fabricate de către producătorii români, ci se referă doar la oprirea distribuției intracomunitare a medicamentelor alocate pieței din România.

Comisia Europeană: “În luna ianuarie 2023, autorităţile române au notificat Comisiei Europene proiectul de „Ordin privind aprobarea Listei medicamentelor antibiotice și antitermice cu administrare orală a căror distribuţie în afara teritoriului României se suspendă temporar pe o perioadă de 3 luni” şi au solicitat adoptarea în procedura de urgenţă prevăzută la articolul 6 alineatul (7) din Directiva (UE) 2015/1535. După examinarea proiectului de ordin, Comisia consideră că solicitarea adoptării în procedură de urgenţă este justificată.”

Sursa foto Pixabay