Publicat: 24 August, 2018 - 13:40

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la cazul unui copil de 11 ani, care s-a accidentat și a rămas blocat într-un gard metalic din Parcul Luceafărului Călărași. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 și art. 49 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și protecția copiilor și a tinerilor.

Ziarul Libertatea a publicat, în 6 august 2018, un articol în care se relata faptul că accidentul s-a produs în timp ce copilul juca fotbal. Acesta a alunecat pe iarbă, intrând cu capul în gardul metalic, iar o bucată din gard i-a străpuns capul. Echipajul de descarcerare a intervenit eliberând copilulul, iar Serviciul de Ambulanță Călărași l-a transportat la spital. Ulterior, copilul a fost preluat de un elicopter SMURD, transportat la Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni din București și operat.
 

Tag-uri Institutii: