Publicat: 12 Aprilie, 2017 - 14:12

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă în cazul unor posibile nereguli semnalate la Spitalul de Îngrijiri Paliative Ilișești, județul Suceava. Sesizarea din oficiu și ancheta vizează posibila încălcare a art. 22 și art. 34 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și dreptul la ocrotirea sănătății.

Conform informațiilor relatate de către cotidianul Obiectiv de Suceava, în 30 și 31 martie 2017, 'pentru a se face economie, scutecele bolnavilor imobilizați la pat sunt schimbate foarte rar. Directorului medical i s-a atras atenția că se duc prea mulți bani pe perfuziile cu vitamine și minerale pentru pacienți și cu schema de cinci mese pe zi. Cât despre spălat bolnavii, 'dacă se poate foarte rar sau deloc', afirmă o infirmieră. Nu există dietetician sau nutriționist, iar psihologul este prezent mai mult în acte. 'Lipsă de respect și nu există managementul durerii într-un spital de îngrijiri paliative', susține fosta asistentă șefă a unității. Spitalul de Îngrijiri Paliative de la Ilișești încasează și până la 15.000 de lei pe lună de pe urma unui singur bolnav. Familiile acestora acoperă sume exorbitante pentru cazare și masă. Pentru a încasa cât mai mulți bani de la Casa de Asigurări, se pare că se internează și pacienți care nu sunt în stare terminală, dar totuși apar pe listele pentru decontarea serviciilor medicale', susțin respectivele surse.

Matei Vîrtosu

Purtător de cuvânt

AVOCATUL POPORULUI