Publicat: 26 Octombrie, 2016 - 19:38
O fetiță a fost mușcată de câine chiar în curtea unui spital

Avocatul Poporului a emis, în 19 octombrie 2016, o Recomandare către primarul orașului Târgu Bujor, județul Galați, în care îi solicită să ia măsurile necesare în vederea înființării unor servicii specializate de gestionare a câinilor fără stăpân, iar Consiliul Local să adopte hotărârea de înființare a acestor servicii specializate. Recomandarea este urmarea sesizării din oficiu, anchetei și numeroaselor demersuri făcute de către Avocatul Poporului, după incidentul produs în cursul anului 2015, când o fetiță a fost mușcată de un câine chiar în curtea spitalului din orașul Târgu Bujor.

În cadrul anchetei Avocatului Poporului, efectuată în anul 2015, Primăria Târgu Bujor a precizat faptul că în cadrul comunității nu au existat probleme în privința câinilor fără stăpân, incidentul de la spital fiind unul izolat, motiv pentru care în Consiliul Local Târgu Bujor nu au fost adoptate hotărâri pentru înființarea serviciilor specializate pentru gestionarea acestor patrupede. În consecință, Avocatul Poporului a dispus continuarea demersurilor în dosar până când autoritatea locală va face dovada alocării sumelor necesare în bugetul instituției și, implicit, va lua toate măsurile legale în ceea ce privește câinii fără stăpân.

Avocatul Poporului, prin Biroul Teritorial Galați, a făcut, în cursul anului 2016, numeroase demersuri către Primăria Târgu Bujor și au avut loc discuții cu reprezentanții administrației locale, pe parcursul acestora constatându-se răspunsuri incomplete, iar, uneori autoritatea locală nu a dat curs solicitărilor punctuale ale Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului precizează că art. 1 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările și completările ulterioare, prevede: 'Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului București au obligația de a înființa, în funcție de necesități, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân'.

Avocatul Poporului apreciază că aceste servicii specializate ar fi trebuit înființate de către autoritatea locală, cu atât mai mult cu cât, din ancheta efectuată la unitatea sanitară, a reieșit faptul că prezența câinilor fără stăpân în curtea spitalului este o realitate cunoscută încă de la începutul anului 2015, iar conducerea Spitalului Orășenesc Târgu Bujor a trimis Consiliului Local mai multe adrese prin care sesiza prezența în curtea unității și prin împrejurimi a peste 20 de câini comunitari neasumați și agresivi, care în mod constant atacă pacienții și personalul spitalului.

Întreaga Recomandare emisă de către Avocatul Poporului poate fi consultată pe site-ul instituției, la secțiunea Recomandări.

Matei Vîrtosu

Purtător de cuvânt,

AVOCATUL POPORULUI