Publicat: 24 Martie, 2017 - 12:41
Share

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă în cazul unei eleve de la Școala Gimnazială Nadeș-Țigmandru, județul Mureș, care, în timpul pauzei, a căzut într-o fosă septică, aflată în curtea școlii. Sesizarea din oficiu și ancheta vizează posibila încălcare a art. 22, art. 49 și art. 52 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, protecția copiilor și a tinerilor și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Postul de televiziune PROTV a difuzat, în 17 martie 2017, un reportaj în care s-a relatat faptul că o elevă din clasa pregătitoare, în vârstă de 7 ani, din cadrul Şcolii Gimnaziale Nadeş-Ţigmandru, jud Mureş, în timpul pauzei, în timp ce se juca, a căzut în fosa septică din curtea şcolii, care, din relatarea părinţilor, se afla într-un loc neîngrădit și avea capacul nesigilat. Din informațiile prezentate în presă, rezultă faptul că eleva a fost scoasă din fosa septică de către un vecin din apropierea școlii. Bărbatul nu a reusit să iasă din fosa septică la prima încercare. Ca urmare, s-a solicitat intervenţia pompierilor militari, dar ulterior adultul a reuşit să iasă din fosă, iar fetiţa a fost preluată de un echipaj SMURD, aceasta fiind transportată  de urgenţă la Spitalul  din Târgu Mureş. Conform mass-media, fosa septică era plină cu apă pluvială, la momentul incidentului, cu apă pluvială, iar apa avea aproximativ un metru adâncime. 

Reprezentanții Avocatului Poporului au purtat, inițial, discuții telefonice cu directorul școlii, care a afirmat că cele doua imobile în care se desfăşoară activitatea didactică din această şcoală (unde învaţă aproximativ 160 de copii) sunt într-o stare avansată de degradare. În aceeași situație de degradare care prezintă riscuri pentru elevi, conform afirmațiilor directorului, se află și anexele din incinta şcolii (grupuri sociale, latrine), conducerea unității de învățământ solicitând, de mai mulți ani, Primăriei Nadeș demolarea acestora.