Publicat: 17 Noiembrie, 2017 - 14:21

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă în cazul unei fetițe bolnavă de cancer, din localitatea Răducăneni, județul Iași, ai cărei părinți refuză efectuarea unei intervenții chirurgicale. Sesizarea din oficiu și ancheta vizează posibila încălcare a art. 34 și art. 49 din Constituția României privind dreptul la ocrotirea sănătății și protecția copiilor și a tinerilor, precum și a Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului și a O.U.G. nr. 18/2017 privind asistenţa medicală comunitară.

      În reportajul intitulat „O fetiţă cu cancer în stadiu terminal ar putea muri, din cauză că părinţii refuză operaţia: Vor să-i fure organele”, publicat pe portalul Știrile PRO TV, în 4 noiembrie 2017, se relatează faptul că o fetiţă de opt ani din localitatea ieşeană Răducăneni, a fost depistată cu cancer renal în fază avansată şi are nevoie de operaţie urgentă, pentru a supravieţui, însă părinții se opun, pe motiv că medicii vor să vândă organele copilei. În materialul de presă reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi relatează că „Fetiţa este diagnosticată cu nefroblastom cu histologie nefavorabilă, recidivat, operat. Noi am fost sesizaţi de către spital că părinţii nu vor să aducă copilul la tratament. Drept urmare, i-am invitat la dialog, au venit, dar nu au înţeles mare lucru şi au avut o atitudine agresivă. Noi ne dorim să fie salvat acest copil şi trebuie salvat dacă se poate. Părinţii trebuie să fie convinşi să meargă cu fetiţa la tratament în continuare şi să nu o condamne”.